Frumoasa cântăreaţa cu origini cubaneze nu a avut întotdeauna formele apetisante de acum. Christina spune despre ea că era "micuţă şi grăsuţă" şi asta pentru că nu se putea înfrâna niciodată de la mâncărurile ei preferate: cartofii prăjiţi, aripioarele de pui cu sosuri şi îngheţata de vanilie!
Lumea strălucitoare a vedetelor cere şi multe sacrificii, aşa că frumoasa Christina a decis să renunţe la a mai fi aşa o pofticioasă şi s-a apucat de sport! Din când în când, mai trişa şi comanda mâncare junk food la pachet, pe care o savura cu nesaţ. Din nefericire, într-o seară, după ce a mâncat un sos de ridichi, Christina a ajuns de urgenţă la spital, din cauza unei alergii foarte puternice. Din acel moment, cântăreaţa de 27 de ani s-a hotărât să scape definitiv de viciul ei!
"Am avut pete roşii pe corp timp de o lună, care mă mâncau îngrozitor. Mi-am zis că nu am cum să controlez asta, în schimb pot să îmi supervizez greutatea ca să arăt super-sexy!", a declarat Christina într-un interviu.
Cea care a ajutat-o să-ş schimbe programul alimentar a fost buna ei prietenă, Jessica Biel, actriţă pe care o ştiţi din serialul "Al şaptelea cer": "Jessica a fost alături de mine şi m-a învăţat să mânânc sănătos!". Astfel, Christina a înlocuit gustările nesănătoase cu mere şi migdale, cartofii prăţiţi cu orezul fiert, carnea de pui cu somonul şi a dat sucurile acidulate pe cocktailurile făcute din fructe şi legume proaspete.
Nu a lipsit sportul! Christina a alergat zi de zi timp de 30 de minute pe bandă şi a făcut multe exerciţii pentru tonifierea musculaturii, astefl că a reuşit să slăbească şase kilograme într-un timp record!
"Acum sunt mulţumită de felul în care arăt, iar iubitul meu Dre adoră să mă îmbrac în jeanşi. Spune că am un fund HOT!", a spus zâmbind frumoasa Christina.
| 06:00 | Santa Diabla 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 09:00 | Doctor de bine - Acasa toamna 2025 30 min
|
| 09:30 | ProVerde - Acasa toamna 2025 15 min
|
| 09:45 | iBani - Acasa toamna 2025 15 min
|
| 10:00 | Sfaturi in amor 120 min
|
| 12:00 | Esmeralda 180 min
|
| 15:00 | Santa Diabla 120 min
|
| 17:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 18:00 | Pariu cu destinul 120 min
|
| 20:00 | Inima de tigan 90 min
|
| 21:30 | Relatii efervescente 120 min
|
| 23:30 | Inima nu minte 60 min
|
| 00:30 | Inima de tigan 90 min
|
| 02:00 | Pariu cu destinul 120 min
|
| 05:45 | Iubire si pacat 135 min
|