Împreună cu partenerul lui în afaceri, Peter Steinberg (Oliver Platt) sunt aleşi de miliardarul Charles Newman (Dylan McDermott) să-şi prezinte, la concurenţă cu rivalii lor, ideile pentru un centru cultural în care urmau să se investească nişte milioane de dolari. Impresionat de râvna cu care Oscar se străduieşte să câştige proiectul, Charles îi mai dă o misiune, de ordin personal, şi anume să o supravegheze îndeaproape pe Amy (Neve Campbell), iubita lui, o femeie pe care o păzeşte cu ferocitatea cu care îşi păzeşte investiţiile.
Oscar dă greş în încercarea de a o supraveghea, dar are o victorie nesperată când îi câştigă afecţiunea şi prietenia. Din pacate, Amy este femeia visurilor lui… Numai că Oscar se trezeşte repede la realitate şi află cu ocazia asta de ce Charles l-a ales tocmai pe el pentru o misiune atât de delicată: pentru că îl crede homosexual. Spre marea lui frustrare şi Amy îl crede la fel. Iar în curând, toţi prietenii, familia, chiar şi unii oameni de pe stradă îl cred homosexual. Foarte heterosexualul Oscar devine peste noapte cel mai faimos homesexual din Chicago şi asta îi intoarce viaţa cu josu-n sus!
Iar când e invitat pentru a i se decerna premiul Chicago’s Gay Professional of the Year, Oscar trebuie să se decidă dacă va continua să mintă pentru a-şi păstra slujba şi prietenia călduroasă dar atât a femeii pe care o iubeşte sau dacă e momentul să dea cărţile pe faţă şi să recunoască în faţa tuturor că este “în secret” heterosexual…
| 06:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 09:00 | Domenica 60 min
|
| 10:00 | Iubirea din mine 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Rosalinda 60 min
|
| 13:00 | Domenica 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Sapte pasi catre iubire 60 min
|
| 17:00 | Adevar ascuns 120 min
|
| 19:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
| 21:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 22:00 | Dallas 60 min
|
| 23:00 | Un destin la rascruce 60 min
|
| 00:00 | Rosalinda 60 min
|
| 01:00 | Domenica 60 min
|
| 02:00 | Speranta si mandrie 180 min
|
| 05:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 06:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|