Clarins este o firmă care susţine frumuseţea responsabilă din momentul în care s-a lansat.
După ce şi-a terminat studiile medicale, în 1954, Jacques Courtin-Clarins se consacră esteticii şi deschide primul institut Clarins la Paris. Pune în aplicare noi metode de masaj, cu o eficacitate uimitoare, şi primele uleiuri din plante, 100% naturale. Fiicele sale i se alătură.
În 1968, datorită cunoştinţelor obţinute îm domeniul vegetal, Clarins propune primele uleiuri esenţiale în parfumerie. Perfect dozate şi adaptate mai bine la nevoile pielii, aceste produse răspund aşteptărilor unei noi generaţii de femei. În mai puţin de 30 de ani, Clarins se afirmă pe piaţa franceză a cosmeticelor.
În 1992, „Angel” se impune drept un parfum fără egal, datorită sensibilităţii de care dă dovadă Vera Strübi, fosta preşedintă a brandului Thierry Mugler şi Stella Cadente, care aparţinea grupului Clarins. La câţiva ani după lansarea sa, acest parfum a devenit unul dintre cele mai bine vândute în Franţa şi al treilea în Europa.
Un nou parfum Clarins („Longue vie à la peau des hommes”) care demonstrează valoarea acestei case, este lansat în 2002.
În 2005, experţii de la Clarins au scos pe piaţă alte două parfumuri: „Par amour” şi „Par amour toujours”.
„Par amour” este dedicat femeilor romantice, atât din punct de vedere al designului, cât şi al miresmei. Pulverizatorul are formă de inimă, iar culoarea sa este de un roşu rubiniu, ca o invitaţie la iubire.
„Par amour toujours” reia acelaşi cod, dar cu o aromă ce se bazează mai mult pe esenţa de trandafiri.
Încă de la începuturi, Clarins a încercat să creeze produse performante, având cele mai bune ingrediente şi conservând resursele planetei. Deşeurile apărute în urma activităţilor de laborator ale Casei sunt bine administrate şi valorizate.
În 1987, Clarins a fost prima întreprindere franceză care a blamat testarea produselor pe animale. Şi pentru că plantele au inspirat dintotdeauna acest brand, reprezentanţii săi au abandonat definitiv, încă din 1991, utilizarea extractelor de natură animală.
06:00 | Mai mult decat o familie 120 min
|
---|---|
08:00 | Lectii de viata 60 min
|
09:00 | Intrebarea Mesei Rotunde S3 primavara 2025 60 min
|
10:00 | Harry si Meghan: Primul an de casatorie 120 min
|
12:00 | Secretul meu 180 min
|
15:00 | Mai mult decat o familie 120 min
|
17:00 | Lectii de viata 60 min
|
18:00 | Mama 120 min
|
20:00 | State de Romania 120 min
|
22:00 | Iubire si razbunare 120 min
|
00:00 | Montecristo 60 min
|
01:00 | Intrebarea Mesei Rotunde S3 primavara 2025 75 min
|
02:15 | Mama 120 min
|
04:15 | Ce se intampla, doctore? 15 min
|
04:30 | Harry si Meghan: Primul an de casatorie 90 min
|
06:00 | Mai mult decat o familie 120 min
|