Deşi Arturo este un tip jovial şi prietenos, iar personalitatea lui nu are nimic în comun cu cea a personajului din “Zorro”- un bărbat însetat de putere, cinic, rasist şi excesiv de autoritar, actorul a avut o importantă sursă de inspiraţie, chiar în viaţa lui. El şi-a găsit resursele necesare pentru a-l juca pe Moncada pentru că a copilărit intr-un cartier rău famat din Mexic unde locuitorii erau ameninţaţi cu săbii şi cuţite la fiecare pas. În acest cartier a cunoscut mulţi oameni duri şi violenţi, care erau însetaţi de putere.
”Personajul meu nu este un om rău, dar a crescut înconjurat de război, a asistat la uciderea părinţilor săi şi a acumulat multă ură, teamă şi confuzie. Îmi face plăcere să interpretez acest rol pentru că este realmente ceva foarte diferit de ce am jucat până acum.
Construirea acestui personaj mă provoacă foarte mult. Uneori îl fac să fie exploziv, alteori tăcut şi închis în el”, a declarat actorul.
El a mai spus că se simte în Columbia ca acasă chiar dacă este pentru prima oară când lucrează în această ţară şi pentru prima dată când este plecat de lângă soţia lui, Gabriela şi cei doi copii ai lor, Khiabet şi Brandon, rămaşi să-şi continue studiile în Mexic.
| 06:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 09:00 | Domenica 60 min
|
| 10:00 | Iubirea din mine 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Rosalinda 60 min
|
| 13:00 | Domenica 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Sapte pasi catre iubire 60 min
|
| 17:00 | Adevar ascuns 120 min
|
| 19:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
| 21:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 22:00 | Dallas 60 min
|
| 23:00 | Un destin la rascruce 60 min
|
| 00:00 | Rosalinda 60 min
|
| 01:00 | Domenica 60 min
|
| 02:00 | Speranta si mandrie 135 min
|
| 04:15 | Un destin la rascruce 60 min
|
| 05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
| 06:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|