Cristina Plesa si Alexandru Coman sunt noile vedete ACASA

Cristina Plesa si Alexandru Coman sunt noile vedete ACASA
Citeste mai mult despre: Alexandru Coman, Cristina Plesa, In al 9-lea cer
Data publicarii: 01 Decembrie 2008

Duminică, 30 noiembrie, emisiunea concurs “În al 9-lea cer” şi-a desemnat marii câştigători ai acestui sezon: Cristina Pleşa şi Alexandru Coman sunt cei doi tineri care şi-au văzut visul împlinit: ei vor juca într-o producţie Promance pentru ACASĂ!

Trei fete şi trei băieţi s-au întrecut în marea finală, în încercarea de a-i convinge pe telespectatori că sunt cei mai potriviţi pentru a deveni vedete ACASĂ, dar doar doi dintre finalişti au reuşit să câştige premiul cel mare.

Cristina Pleşa a ajuns foarte repede la inimile telespectatorilor, datortă unei secvenţe jucate cu Octavian Strunilă şi i-a impresionat pe cei din juriu care i-au acordat în unanimitate nota 10.

Pentru Alexandru Coman, vestea că a câştigat marea finala a fost o surpriză foarte mare: “Speram să fiu eu cel ales, dar Ninel şi Sergiu au fost şi ei foarte buni. Scena jucată alături de Andreea Pătraşcu m-a ajutat foarte mult, pentru că mi s-a potrivit. Sunt conştient că, din această seară, viaţa mea s-a schimbat,” spune emoţionat Alexandru.

Tot duminică, în cadrul emisiunii În al 9-lea cer” a fost premiată şi cea mai impresionantă poveste de viaţă, care va fi ecranizată într-o producţie Promance. La aflarea veştii că povestea aleasă a fost chiar a ei, Cristina Pleşa a izbucnit în lacrimi. ”E cea mai bună veste din ultimii ani. Lupta cu boala nu mi-a mai lăsat loc de multe bucurii, dar acum simt că am pentru ce să lupt. Mi-am văzut îndeplinit un vis şi le mulţumesc celor de acasă care m-au votat”, spune Cristina, care se luptă cancerul.

Alături de cei doi câştigători, au mai primit ca şi premiu special câte un rol în producţiile Promance Alexandra Ignat, Ninel Petrache, Andreea Haisan şi Roxana Nemeş.

 

Program Acasa TV
  • Sâmbătă
  • 06:00 Santa Diabla
    120 min
    08:00 Lectii de viata
    60 min
    09:00 Intrebarea Mesei Rotunde S5 primavara 2026
    60 min
    10:00 Inima alege
    120 min
    12:00 Esmeralda
    180 min
    15:00 Santa Diabla
    120 min
    17:00 Lectii de viata
    60 min
    18:00 Pariu cu destinul
    120 min
    20:00 Inima de tigan
    90 min
    21:30 Manualul fericirii
    120 min
    23:30 Inima nu minte
    60 min
    00:30 Inima de tigan
    90 min
    02:00 Pariu cu destinul
    135 min
    04:15 Manualul fericirii
    105 min
    06:00 Santa Diabla
    120 min
Modifică setările cookies