Sunt conservatori sau de-a dreptul excentrici? Sunt pasionaţi de grădinărit? Află aceste aspecte şi astfel vei avea o idee despre cum ar trebui să te îmbraci sau ce subiecte poţi să abordezi. În acelaşi timp, e important să afli şi care sunt subiectele sensibile, care nu pot fi aduse sub nici o formă în discuţie.
Alege subiecte de conversaţie uşoare, pentru că nu e momentul potrivit să stârneşti discuţii controversate. Poţi vorbi despre vreme, chiar dacă se ştie că e subiectul universal abordat atunci când nu ştii ce să spui.
Ai grijă să fii curat şi îngrijit îmbrăcat(ă). Dacă eşti genul care nu punce accent pe ţinută şi pe felul în care hainele se asortează cu accesoriile (bijuterii, curea, pantofi), n-ar fi rău să faci totuşi un efort de data asta.
Special pentru fete
O coafură neîngrijită poate fi trecută cu vederea în cercul tău de prieteni, dar părinţii iubitului tău te vor analiza amănunţit. Dacă n-ai avut timp să-ţi speli părul cu o seară înainte, nu te gândi că îl poţi prinde într-o coadă şi nimeni n-o să observe. Pe de altă parte, nici o coafură prea studiată nu ar fi indicată. Ideea este să arăţi cât mai natural, nu să epatezi.
Dacă eşti invitată la masă, află ce mâncare se va servi, ca să ştii ce fel de băutură poţi să aduci. Ideal ar fi, însă, să te oferi să aduci tu desertul, de preferinţă ceva gătit de tine, dacă eşti talentată în domeniul gastronomiei.
Fii conştientă că întâlnirea cu ei e asemănătoare cu un interviu de angajare. Chiar dacă nu ţi se pare foarte importantă părerea lor, gândeşte-te că el şi-ar dori să vă înţelegeţi bine.
Special pentru băieţi
Dacă ai petrecut seara de dinaintea întâlnirii alături de prieteni, la o bere, iar urmele se citesc pe cearcănele de pe faţa ta, ai grijă să te odihneşti suficient înainte de ora vizitei la părinţii ei. Bea o cafea sau apelează, în caz de nevoie, la preparate potrivite pentru mahmureală. Un duş rece te va trezi şi ar trebui să îţi dea suficientă energie ca să faci faţă întâlnirii.
Nu uita de tradiţionalele flori pentru mama ei (în ghiveci, dacă îi place să le îngrijească), de cutia de bomboane de ciocolată (face impresie bună întotdeauna, chiar dacă e la dietă sau o va păstra pentru mai târziu) sau de sticla de vin pentru cină. Află în prealabil dacă nu cumva vreunul dintre părinţi este alcoolic sau urmează vreun tratament medicamentos. În acest caz, poţi aduce la cină o sticlă de şampanie fără alcool.
| 06:00 | Alaca - iubire si tradare 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Inimi de cenusa 60 min
|
| 09:00 | Drumul catre Soare 60 min
|
| 10:00 | Inima tradata 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Fructul oprit 60 min
|
| 13:00 | Rasarit 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Soarta nu pune intrebari 60 min
|
| 17:00 | Darul iubirii 120 min
|
| 19:00 | Alaca - iubire si tradare 120 min
|
| 21:00 | Inimi de cenusa 60 min
|
| 22:00 | Dallas 60 min
|
| 23:00 | Drumul catre Soare 60 min
|
| 00:00 | Fructul oprit 45 min
|
| 00:45 | Alaca - iubire si tradare 105 min
|
| 02:30 | Inimi de cenusa 60 min
|
| 03:30 | Drumul catre Soare 45 min
|
| 04:15 | Doctorul casei 45 min
|
| 05:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 06:15 | Alaca - iubire si tradare 105 min
|