De exemplu, ai putea să ai punguţele alea care-ţi strică frumuseţe de chip din cauza unei alergii. Pentru a afla la ce anume ai alergie, cel mai bine e să mergi să întrebi un medic. Un mic indiciu, însă: cel mai des se fac alergii care se soldează cu ochi încercănaţi din cauza alimentelor pe care organismul le procesează mai greu, şi anume: seminţe procesate, fructe, legume cu reziduuri de pesticide, ouă, produse din lapte pasteurizat.
Dacă nu te suspectezi de nicio alergie, al doilea pas este să îţi iei la mână toate produsele cosmetice, mai ales mascara şi cremele anti-cearcăn.
La femeile la care cearcănele apar în mod regulat, ar putea exista o legătură între acestea şi perioada de menstruaţie. În acest caz, poţi folosi diuretici naturali, precum ceai verde, înainte de apariţia sindromului premenstrual. E important să elimini carbohidraţii, mâncărurile sărate şi să nu faci abuz de lichide. Un astfel de mini-regim e, de obicei, de ajuns, pentru a combate cearcănele provocate de retenţia de apă din perioada premenstruală.
Cearcănele pot fi legate de vârstă sau de moştenirea ereditară, în cazul femeilor de peste 40 de ani. Cel mai bun lucru pe care-l poţi face, dacă te regăseşti în această situaţie, este să nu mai ai încredere în produsele minune care îţi fac cearcănele să dispară peste noapte şi să îţi cumperi un fond de ten lichid rezistent şi un baton corector de calitate.
Insomnia, stresul, zilele foarte aglomerate de lucru în faţa calculatorului, prea mult stat la televizor, toţi aceştia sunt factori care pot declanşa apariţia odioaselor cearcăne. Oricât ar părea de banal, cea mai bună soluţie este să dormi.
Poţi încerca, însă, şi diverse tratamente naturiste, de exemplu, să aplici pe pleoape felii de castravete sau pliculeţe răcite de ceai. Pe termen lung, e bine să elimini răul de la rădăcini: schimbă-ţi stilul de viaţă, practică tehnici de relaxare şi de meditaţie şi planifică-ţi timpul mai bine, în aşa fel încât să îţi rămână suficient de odihnă!
06:00 | Mai mult decat o familie 120 min
|
---|---|
08:00 | Lectii de viata 60 min
|
09:00 | Intrebarea Mesei Rotunde S3 primavara 2025 60 min
|
10:00 | Harry si Meghan: Primul an de casatorie 120 min
|
12:00 | Secretul meu 180 min
|
15:00 | Mai mult decat o familie 120 min
|
17:00 | Lectii de viata 60 min
|
18:00 | Mama 120 min
|
20:00 | State de Romania 120 min
|
22:00 | Iubire si razbunare 120 min
|
00:00 | Montecristo 60 min
|
01:00 | Intrebarea Mesei Rotunde S3 primavara 2025 75 min
|
02:15 | Mama 120 min
|
04:15 | Ce se intampla, doctore? 15 min
|
04:30 | Harry si Meghan: Primul an de casatorie 90 min
|
06:00 | Mai mult decat o familie 120 min
|