De luni, 10 septembrie, ACASA a inceput “Razboiul Sexelor”

De luni, 10 septembrie, ACASA a inceput “Razboiul Sexelor”
Data publicarii: 06 Septembrie 2007

Din 10 septembrie telespectatorii au ocazia să savureze de luni până vineri, de la orele 18:30, comedia romantică “Războiul Sexelor”, produsă de MediaPro Pictures pentru ACASĂ. Ema (Diana Dumitrescu), Tincuţa (Stela Popescu), Margot (Tora Vasilescu), Simona (Alina Grigore) şi Dani (Ioana Scărlătescu) sunt reprezentantele de seamă ale femeilor în acest razboi declarat al sexelor.

Aşa-zişii adversari, bărbaţii, sunt reprezentaţi în primul rând de Alex (Alexandru Papadopol), urmat îndeaproape de Aurel (Alexandru Arşinel), Toma (Marian Râlea) şi Filip (Pavel Bartoş).

Eroii comediei romantice sunt Ema şi Alex, fraţi vitregi, fără nicio legătură de sânge. Cei doi s-au cunoscut în copilărie atunci când tatăl Emei s-a căsătorit cu mama lui Alex. Din prima clipă în care s-au văzut, sentimentul dintre cei doi copii a fost foarte clar: ură la prima vedere. Tatăl Emei şi mama lui Alex au murit într-un accident de maşină, iar cei doi, ajunşi între timp adulţi, au devenit moştenitorii aceluiaşi apartament. Simona, prietena Emei, o sfătuieşte pe aceasta să nu îşi vândă partea, ci să o cumpere pe cea a fratelui ei viteg. De asemenea, Filip amicul lui Alex şi dă acelaşi sfat prietenului său. Pentru că nici unul nu vrea să vândă, Ema şi Alex se mută împreună, fiecare având convingerea clară că va reuşi să îl determine pe celălat să cedeze. De aici se declanşează tot felul de conflicte “casnice”: cine are drepturi asupra bucătăriei, cine asupra băii, Alex o acuză pe Ema ca e prea dezordonată, ea îl acuză pe el că este prea tipicar şi rigid. Un alt colocatar al apartamentului este pisica Emei, Bijou, un adevărat coşmar pentru Alex, care este alergic.

Martori la conflictul tinerilor sunt vecinii de apartament, Tincuţa şi Aurel, un cuplu de oameni mai în vârstă, căsătoriţi de peste 40 de ani. Ea este administratoarea şi el instalatorul blocului. Tincuţa este genul de femeie foarte cicălitoare, iar Aurică a devenit în timp surd la replicile soţiei, dar le tolereză cu îngăduinţă, găsindu-şi refugiu din când în când în apartamentul lui Alex şi al Emei.

Margot este mama Emei, o femeie foarte cochetă, tot timpul grijulie cu imaginea ei, îmbrăcată impecabil. Margot are o relaţie foarte rece cu fiica ei pe care nu a reuşit să o influenţeze în nici un fel de-a lungul timpului. Acum, ajunse amândouă femei mature, încearcă să aibă o relaţie mai bună.

Tatăl lui Alex este colonelul Toma, decanul Academiei Militare, o persoană rigidă, autoritară şi care nu se simte deloc în largul lui in prezenţa femeilor. El este supărat pe Alex că acesta nu a făcut armata. Singura “femeie” pentru care colonelul ar face compromisuri este Dani, fiica lui. Aceasta este o adolescentă rebelă care îşi admiră foarte mult fratele şi nu se lasă înspăimântată de duritatea tatălui pe care îl manevrează cum vrea.

În afară de personajele prezentate mai sus o serie de alte nume se vor intersecta cu destinele acestora şi vor interveni în acest “Război al sexelor”, de o parte sau de alta a baricadei. Pentru unul din primele episoade a fost deja invitat să joace Dragoş Stănescu, prezentatorul emisiunii “Poveştiri adevărate” într-un rol foarte diferit de firea lui.

Distribuţia de excepţie a acestei comedii romantice formată din actori din generaţii diferite, dar foarte talentaţi precum: Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Tora Vasilescu, Marian Râlea, Alexandru Papadopol, Diana Dumitrescu şi mulţi alţii ale căror nume vor fi dezvăluite pe parcurs vor încânta publicul cu situaţii şi dialoguri amuzante.

Este acesta un război clasic cu un învingător şi un învins? Sau cele două părţi vor ajunge la un armistiţiu fără “victime colaterale”? Este cert că într-un război al sexelor există doar o singură regulă: să nu îţi subestimezi niciodată adversarul. Pentru a afla aceste răspunsuri telespectatorii nu trebuie să nici un episod din “Războiul sexelor”.

Program Acasa TV
  • Sâmbătă
  • 06:00 Ajutor, ma indragostesc!
    120 min
    08:00 Lectii de viata
    60 min
    09:00 Intrebarea Mesei Rotunde S2 toamna 2024
    45 min
    09:45 MasterChef
    195 min
    13:00 Iubiri fara hotar
    180 min
    16:00 Ajutor, ma indragostesc!
    120 min
    18:00 Calea spre iertare
    120 min
    20:00 State de Romania
    60 min
    21:00 Vis de iarna
    120 min
    23:00 Indragostiti din interes
    60 min
    00:00 State de Romania
    60 min
    01:00 Intrebarea Mesei Rotunde S2 toamna 2024
    60 min
    02:00 Calea spre iertare
    120 min
    04:00 Ce se intampla, doctore?
    30 min
    04:30 Vis de iarna
    90 min
    06:00 Ajutor, ma indragostesc!
    120 min
Modifică setările cookies