Denis Ştefan s-a întors din vacanţă şi începe filmările la “Regina” - GALERIE FOTO!

Denis Ştefan s-a întors din vacanţă şi începe filmările la “Regina” - GALERIE FOTO!
Data publicarii: 22 Iulie 2008

Denis Ştefan s-a întors din vacanţa petrecută la Praga şi Barcelona şi a început filmările pentru telenovela “Regina”, care va fi difuzată ACASĂ din toamnă şi care este produsă de Promance, companie a MediaPro Pictures.

Dar înainte să revină la programul încărcat de pe platourile de la Buftea, Denis Ştefan a savurat din plin vacanţa în două dintre cele mai frumoase destinaţii ale Europei, Praga şi Barcelona.

Prima oprire a fost la Praga, locul care l-a impresionat atât de mult încât s-a hotărât să rămână timp de o săptămână. Denis a gustat din plin atmosfera veche a oraşului şi a vizitat numeroase obiective turistice precum: Castelul din Praga, cu întregul său complex de muzee, Catedrala Sfântului Wenceslas, centrul vechi al oraşului şi cartierul evreiesc, cunoscut şi sub denumirea de Josefov. Printre străzile înguste care împânzeau oraşul, cea care i-a atras cel mai mult atenţia actorului a fost Strada Aurarilor, pe care a locuit celebrul scriitor Franz Kafka.

Actorul a mai admirat arhitectura deosebită, străzile şi casele în stil cubist: “Praga este un oraş superb, cu clădiri şi străzi foarte bine conservate. M-a impresionat faptul că totul este atât de îngrijit încât toate casele par mici bijuterii, iar atmosfera este senzaţională. Dacă te plimbi seara pe străzi ai impresia că trăieşti viaţa anilor 1700”, mărturiseşte actorul.

Despre Barcelona, Denis povesteşte că nu a stat acolo decât o singură zi, restul timpului petrecându-l în Tossa del Mar, un oraş pescăresc foarte liniştit din Costa Brava. A vizitat portul Barceloneta, monumentele arhitectonice ale lui Gaudi şi muzeul Salvador Dali din Figueres. Una dintre cele mai haioase întâmplări de care a avut parte actorul a fost să întâlnească un bărbat dezbrăcat şi pictat cu vopsea roşie, care se plimba pe străzile Barcelonei.

Despre perioada care urmează, Denis declară: “Îmi reiau cu plăcere rolul Codruţ Medalion Fieraru şi mă aştept la noi surprize din partea poveştii, care sunt sigur că va ţine telespectatorii cu sufletul la gură.”

 

Program Acasa TV
  • Joi
  • 06:00 Flori insangerate S3
    120 min
    08:00 Inimi de cenusa
    60 min
    09:00 Drumul catre Soare
    60 min
    10:00 Inima tradata
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Fructul oprit
    60 min
    13:00 Jocuri de putere si pasiune
    60 min
    14:00 Dallas
    60 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Soarta nu pune intrebari
    60 min
    17:00 Curajul de a te iubi
    120 min
    19:00 Flori insangerate S3
    120 min
    21:00 Inimi de cenusa
    60 min
    22:00 Dallas
    60 min
    23:00 Drumul catre Soare
    60 min
    00:00 Fructul oprit
    60 min
    01:00 Flori insangerate S3
    135 min
    03:15 Trei surori S3
    120 min
    05:15 Stirile Acasa Magazin
    45 min
    06:00 Flori insangerate S3
    120 min
Modifică setările cookies