Doiniţa Oancea este fericită că şi-a făcut o nouă prietenă, însă programul încărcat de la filmările pentru telenovela “Regina”, a determinat-o să îi caute un stăpân care poate să îi ofere atenţia cuvenită.
Actriţa povesteşte că a găsit-o într-o seară, acum două săptămâni, la intrarea într-un supermarket: “De la distanţă am văzut o căţeluşă care stătea cuminte în faţa uşii. M-am gândit că este tare deşteaptă dacă este atât de mică şi îşi aşteaptă stăpânul. M-am jucat puţin cu ea şi am decis să îi ţin companie până iese stăpânul din magazin. Au ieşit mai multe persoane, dar niciuna nu era stăpâna ei. Aşa că am intrat şi am întrebat dacă este a cuiva. Nici măcar nu mai erau clienţi în magazin. Ne-am împrietenit imediat. Avea şi piciorul în ghips şi îi era frig. M-am gândit că este pierdută şi cineva o să o caute, aşa că am lăsat numărul meu de telefon la magazin, dar nu a căutat-o nimeni nici până astăzi”, mărturiseşte actriţa.
Doiniţa şi-a asumat responsabilităţile de stăpână şi a dus căţeluşa la veterinar, i-a scos ghipsul, i-a facut vaccinuri, acum are şi carnet de sănătate şi i-a pus chiar şi un nume: “Prin casă o strigăm Floricica. Are în jur de două luni, e foarte frumoasă, nu e mofturoasă la mâncare, eu o hrănesc cu lapte călduţ, carne de pui tăiată bucăţele foarte mici. Îi place foarte mult să se joace, latră chiar dacă e mică, iar dacă nu o bagi în seamă te ceartă. M-am ataşat mult de ea”, spune Doiniţa.
Din păcate însă, Floricica este mică şi are nevoie de un stăpân care să poată avea grijă de ea, deoarece Doiniţa este plecată mai tot timpul în Buftea la filmările pentru “Regina” sau la şcoală: “Îmi doresc din tot sufletul să îi găsesc un stăpân care să aibă mai mult timp pentru ea decât am eu şi să îi ofere atenţia necesară. Este de preferat să o ia cineva care are nevoie de o companie amuzantă şi, de ce nu, o familie cu copii. Sper să găsesc pe cineva care să o iubească la fel de mult cum o iubesc eu, care să îi poarte de grijă şi care să se joace cu ea. Are nevoie de un cămin cald. De aceea, îi rog pe cei care consideră că îi pot oferi toate astea Floricicăi, să îmi scrie pe www.acasatv.ro de ce consideră ca ei sunt cei potriviţi pentru a o lua acasă. Este un suflet care are nevoie de multă iubire şi atenţie”, adaugă vedeta ACASĂ.
Doiniţa Oancea va intra zilnic pe site-ul www.acasatv.ro pentru a citi mesajele doritorilor şi pentru a alege stăpânul cel mai potrivit pentru căţeluşa Floricica.
06:00 | Mai mult decat o familie 120 min
|
---|---|
08:00 | Lectii de viata 60 min
|
09:00 | Intrebarea Mesei Rotunde S3 primavara 2025 60 min
|
10:00 | Iubitul meu, printul 120 min
|
12:00 | Secretul meu 180 min
|
15:00 | Mai mult decat o familie 120 min
|
17:00 | Lectii de viata 60 min
|
18:00 | Mama 120 min
|
20:00 | State de Romania 120 min
|
22:00 | Iubire si razbunare 120 min
|
00:00 | Gustul infrangerii 60 min
|
01:00 | Intrebarea Mesei Rotunde S3 primavara 2025 60 min
|
02:00 | Mama 120 min
|
04:00 | Iubitul meu, printul 105 min
|
05:45 | Ce se intampla, doctore? 15 min
|
06:00 | Mai mult decat o familie 120 min
|