Durerea nu este iubire: "Prietenul meu m-a dus la o 'petrecere' unde erau doar baieti. M-au violat pana cand m-am prefacut ca am lesinat si s-au speriat!"

ACASA a demarat in cadrul emisiunii “Povestiri adevarate” campania “Durerea nu este iubire”, al carei scop este adoptarea unei legi speciale care sa-i pedepeasca exemplar pe agresori. Daca aveti probleme in familie sau cunoasteti persoane care sunt agresate, ne puteti scrie la adresa durereanuesteiubire@acasatv.ro. Tot aici ne puteti scrie daca nu reusiti sa semnati. Pentru a semna petitia, cei din strainatate vor complete formularul de inscriere cu datele din pasaport.

Ma numesc Sapunaru Genoveva Laura, am 41 de ani si sunt din Brasov. De 9 ani,locuiesc in Grecia cu sotul si fetita mea. De cand ma stiu, nu imi amintesc ca parintii mei sa-mi fi spus vreodata “TE IUBESC”, in special mama mea, fapt confirmat in ziua in care am devenit si eu mama.

Vazandu-ma, mama, cat de mult o iubesc pe Maria, fiica mea, mi-a zis mama :-“si eu v-am iubit si va iubesc,dar niciodata nu v-am aratat-o, ca sa nu vi-o luati in cap...”.

Fiind primul copil si avand si o sora mai mica cu 2 ani, a trebuit sa fiu tot timpul la inaltimea asteptarilor. Imi zicea mama : -“tu esti mai mare, intelegi...”, asta auzeam tot timpul. Poate de aceea de mica am fost o “rebela”. Niciodata, dar niciodata ceea ce faceam eu nu era in regula pentru mama mea. Niciodata parerea mea nu a contat, ceea ce imi placea sa fac, sa invat, nu conta, trebuia sa fac ceea ce vre ... mama, caci daca fac ce vreau eu” ce vor zice neamurile de la tara si vecinii”.

Declinul meu, sa-i zica asa, a inceput odata cu terminarea clasei a-10-a, cand eu am ales sa ma inscriu la o scoala profesionala si in continuare sa urmez si liceul la seral, la care mama, desigur, nu a fost de acord. Asadar am facut asa cum a vrut ea, fara tragere de inima. Dezamagirea mea si mai mare a fost,ca am nimerit intr-o clasa cu elevi de “elita”din familii mult mai bune decat a mea, nu ma simteam bine deloc, ceea ce ma determinat sa fac o cerere de transfer intr-o alta clasa, care desigur mi-a fost refuzata.

De aici incepe “coborasul” meu....am inceput sa lipsesc de la scoala, sa lipsesc de acasa pentru simplul fapt ca nu-mi gaseam locul, simteam ca sunt a nimanui, ca nu sunt buna de nimic, mi se cereau prea multe... nu puteam face fata. Am cautat sa-mi gasesc “prieteni” care ma apreciau pentru ceea ce aratam.

Cumva am ajuns si in clasa a-12-a, dar desigur absentele acumulate si discutia dirigintei cu mama mea, au dus la exmatricularea mea de la scoala. Se intampla in luna februarie a lui 1988, in anul in care urma sa devin majora. In ziua in care am aflat cumplita veste, desigur nu eram la scoala, eram cu “prietenul” meu la film.

Intorcandu-ma acasa, la ora la care as fi iesit de la scoala, imbracata in sarafan, cu un palton destul de subtire si cu niste cizme in picioare,d au sa descui usa si nu reusesc, in momentul acela imi deschide usa cine... tatal meu(D-ZEU SA-L ODIHNEASCA !). Nu imi da voie sa intru in casa, imi da buletinul in mana si imi spune :” ca au sunat de la scoala, ca am fost examatriculata si sa merg acolo unde am fost si pana acuma...” si imi inchide usa in nas.

Era in luna februarie, un ger cumplit afara, in anul in care urma sa devin majora, mai exact in luna iulie... Cred ca atunci, pe moment nu am realizat ce mi se intampla, nu stiam ce sa fac, unde sa merg, cu cine sa vorbesc... am hotarat sa merg acasa la “prietenul” meu si sa-i povestesc cele intamplate si sa gasim impreuna o solutie.

La aflarea vestii,”prietenul” meu nu a fost prea incantat, el locuia cu mama si sora lui intr-un apartament cu 3 camere, mama lui fiind divortata de tatal lui, am discutat si cu mama lui si  au decis sa raman la ei pana or gasi vreo solutie, le era mila sa ma dea si ei afara pe aceea vreme geroasa de iarna.

De aici a inceput calvarul meu cu acest “prieten binevoitor”, caruia ii stricasem toate planurile. Cu stupoare am aflat pe pielea mea ca erao persoana mai mult decat agresiva, atat fizic cat si verbal. Nu va spun cum stateam acolo, nici nu mi se simtea prezenta numai sa nu deranjez, dar nu aveam incotro, sincer... cred ca inca nu realizam ce mi se intampla si cred ca intr-un fel eram “fericita” ca nu mai locuiam acasa cu ai mei, dar cosmarul urma sa vina.

In perioada Pastelui “prietenul” meu sa hotarat sa facem un chef la niste “prieteni” de-ai lui, de unde sa stiu eu ce urma sa mi se intample, oricum eram obisnuita cu injuraturi, cu tragere de par, palme,etc.

Asadar ne-am dus la chef si stupoare, constat ca erau numai baieti, vreo 6-7, nici nu-mi mai amintesc decat faptul ca, dupa ce au luat-o zdravan la ureche se hotarasera sa ma VIOLEZE, ceea ce sa si intamplat pana in momentul in care eu am simulat un lesin, pentru ca nu am lesinat niciodata.

In acel moment,”prietenul” meu s-a cam speriat si a inceput sa strige la “prietenii” lui sa ma stropeasca cu apa, au inceput sa-mi dea palme, parca si azi le simt, Doamne... ma ingozesc cand va scriu toate astea, ce umilinta, ce suferinta, de ce Doamne, de ce ?!

Asadar “cheful” era compromis si desigur ca i-am speriat zdravan, nu cumva sa se afle si nu cumva sa am eu ceva grav. Ca sa nu o mai lungesc, toata povetea asta sa incheiat “destul de bine” pentru mine, pentru ca eu m-am plans unei prietene de-a mamei lui, ”prietenului”, care nu a fost chiar asa de surprinsa, stiindu-l pe “prietenul” meu.

Atunci, tanti Nusi, asa ii ziceam salvatoarei mele, m-a luat la ea acasa unde am locuit ceva vreme, pana cand m-am intors acasa la ai mei, caci ea - tanti Nusi - a vorbit cu maica-mea, tot ea a fost si la organele competente din acea vreme, la Comisia Tutelara,p entru simplul fapt ca eram minora la acea vreme, parintii mei au fost la un pas de a suporta consecintele “mandriei” lor.

Desigur,sunt multe... multe de povestit prin ce am trecut pana cand ai mei abia au consimtit sa ma primeasca acasa, implinisem 18 ani cand am intrat in casa, dupa 8 luni de cosmar. Deja eu eram schimbata, nu mai eram cea care am fost si ma obisnuisem cu ideea ca ai mei, nu mai sunt ai mei, eram “oaia neagra”a familiei. De acea incercam tot timpul sa-mi gasesc pe cineva ca sa pot pleca de acasa, care nu mai era o casa pentru mine.

Ma atasam de oricine, de oricine care imi arata un pic de afectiune chiar daca era de scurta durata, suportam orice, jigniri, batai, era ceva normal pentru mine, pentru ca stiam ca nu sunt buna de nimic, asa mi se spunea tot timpul si am ajuns sa cred ca intr-adevar nu sunt in stare sa fac nimic bun.

Culmea esteca acum, dupa atatia ani,am realizat ca raul care il faceamnu-l faceam nimanui decat mie insami, pentru ca eu am suferit, nimeni altcineva. Si ca o ironie a sortii, liceul l-am terminat tot la seral, asa cum ii spuneam mamei mele ca vreau sa fac.

Odata cu caderea comunismului, in anul 1990, am terminat si eu liceul si lucram pe santier la o statie de betoane unde asa l-am cunoscut pe urmatorul meu “prieten”, mare mea iubire care de asemenea s-a dovedit a fi agresiv. Sunt multe de spus si aici, faptul ca mi-am lasat serviciul pentru el si ne-am mutat impreuna la el intr-un sat din Calarasi nu au contat, ca locuiam intr-o coliba din chirpici veche de vreo 100 de ani, n-au contat, ca lucram cu ziua pe unde apucam si dadeam cu sapa,n-au contat,ca eu fiind nascuta si crescuta la oras m-am integrat foarte bine la tara si devenisem o adevarata “taranca”, nu a contat.

Mi-aduc aminte ca ma batea din orice, ca era gelos am aflat, ca daca bea un pic ma batea, nimic nu-i convea. Tin minte intr-o zi, am vrut sa fug la o vecina, n-am apucat sa ajung la poarta ca m-a prins de par si efectiv m-a tarat pana in casa, unde mai pui ca eram si insarcinata, ceea ce m-a determinat sa fac avort. Ce sa mai...multe de spus si cate si mai cate... pana cand mi-am luat inima in dinti si am plecat de la el si m-am intors la ai mei.

Din cate imi amintesc, tatal meu o batea pe mama mea in perioada in care eu si sora mea eram mici, vag imi amintesc ca venea mama si dormea cu noi in camera si ca era vanata la ochi, de atunci nu am mai vazut asa ceva, dar mai mult, cred, pentru simplul fapt ca tatal meu lucra zi lumina si noi crescuseram si nu prea il vedeam pe acasa.

De aceea mama a fost cea care a hotarat totul pentru noi, tata era cel ce intretinea financiar familia, nu prea se baga el in ale educatiei noastre pentru simplu motiv ca nu avea timp. Iar mama nu avea timp pentru iubire fata de noi, era..poate... prea ocupata... nu stiu. Si astazi,la varsta asta de 41 de ani,cu familie, ma simt cu un paria pentru ai mei, ma simt tot “oaia neagra”.

Niciodata nu am vorbit cu mama mea ce imi place, ce nu imi place, ce vreau, ce nu vreau... niciodata nu am purtat o discutie mama-fiica, nu imi amintesc. N-as vrea sa dau vina doar pe mama, sau pe tata, desigur am si eu partile mele de vina, dar cred ca daca aveam si eu o mama cu care sa vorbesc cate-n luna si in stele nu as fi trecut prin ce am trecut si trec si astazi.

Inca mai caut pe cineva care sa ma inteleaga si care sa-mi spuna: ”-Laura, hai sa stam de vorba; Laura,hai sa vedem cei de facut...!!!”...nu mai vreau sa mi se spuna ca eu am fost si sunt de vina, ca daca... ascultam.... ca daca...nu faceam...!!!  De ce parerea mea nu a contat si nu conteaza ?!!! De ce a trebuit si trebuie sa demonstrez cuiva ceva ?!!!

Mi-am adus aminte si de anul in care am fost prima oara la mare cu parintii, cred ca prin 1980-1981 si m-a batut tata cu cureaua, de eram numai dungi pe spate si pe maini si ma dadea mama cu crema la plaja. Mi-am amintit si cand tot tata m-a batut cu coada de la matura de s-a rupt pe spinarea mea si ca ma dadea cu capul de peretii din bucatarie, mi-aduc aminte de ele pentru ca tatal meu ma batea RAR SI BINE atunci cand mama nu mai facea fata ,crezand ca cu bataia ma vor “aduce pe drumul cel bun”.

Gresit,c aci eu ma incapatanam si tot ce vroiam eu faceam. Eu nu am fost si nu sunt buna la nimic, ca si sora mea, care a terminat o facultate si are un servici foarte bun, pentru ca, cu sora mea se pot lauda, cu mine nu. Desi m-am casatorit intr-un final si am facut si un copil, situatia financiara si faptul ca nu mai suportam stressul psihic de zi cu zi, locuid cu ai mei, am decis cu sotul sa plecam in Grecia, unde locuim de 9 ani.

Desi o ducem foarte greu astazi, datorita situatiei din Grecia, sunt totusi “linistita” ca nu sunt cu parintii ,de fapt numai cu mama,  caci tata, din pacate, s-a stins in urma cu 3 ani. Nu vreu sa ma intorc acasa si sa vreau n-as putea, nu-mi permit, desi imi iubesc nespus de mult tara si sunt mandra ca sunt romanca, dar nu mai vreau sa fiu aceea “oaie neagra”.

Aici, in Grecia, nu am realizat mai nimic, dar am muncit si muncesc singura, fara ajutorul nimanui, desi si aici duc o lupta psihica cu grecii, care sunt in marea majoritate niste rasisti, nu ma deranjeaza pentru ca nu e tara mea natala, e tara de adoptie si nu ma stresez prea tare.

Nu pot sa zic ca nu sufar si aici, dar este o altfel de suferinta, o suferinta care nu este legata de mine, de sufletul meu. Acum cand sunt si eu mama incerc sa o ocrotesc pe fiica mea de toate aceste necazuri prin care am trecut si mai trec, pentru ca si cu sotul cu care sunt de 13 ani, am avut episoade de violenta fizica mai putin, dar verbala mai des.

Legatura dintre mine si fiica mea este de o mie de ori mai buna decat cum a fost a mea cu mama mea. Imi doresc din tot sufletul ca femeile sa nu mai sufere din cauza barbatilor. Sa fie aspru pedepsiti cei care ranesc o femeie, un copil... sa plateasca cu varf si indesat pentru fapta lor.

Viata este asa de scurta pe acest pamant, de ce sa nu ne bucuram de ea in armonie si intelegere, intodeauna exista o solutie pentru orice problema... intodeauna.

Felicitari pentru aceata campanie si va multumesc ca mi-ati dat ocazia sa-mi deschid acea parte neagra a sufletului meu, care ma doare cel mai mult si de care nu sunt prea mandra.
 
Cu respect,

Sapunaru Genoveva Laura, sau mai simplu... Laura

O zi buna va doresc!

Aveti probleme in familie sau cunoasteti persoane care sunt agresate? Ne puteti scrie la adresa durereanuesteiubire@acasatv.ro.

Multe dintre povestile trimise de oameni care au suferit sau sufera inca din cauza agresorilor au fost publicate pe site-ul nostru.

CLICK AICI CA SA SEMNEZI PETITIA!