Elijah Wood, actorul care l-a interpretat pe Frodo in "Stapanul inelelor", vine la Cinema ACASA

Elijah Wood, actorul care l-a interpretat pe Frodo in Stapanul inelelor , vine la Cinema ACASA
Data publicarii: 19 Mai 2008

Elijah Wood a fost un copil-minune al Hollywood-ului; a jucat în filme încă de la vârsta de 8 ani, dar celebritatea a venit odată cu interpretarea rolului lui Frodo Baggins în trilogia „Stăpânul inelelor”.

„Frăţia inelului” în 2001 a adunat actori precum Ian McKellen, Viggo Mortensen, Sean Bean, Hugo Weaving, Liv Tyler şi Cate Blanchett. Această echipă a dovedit, dacă mai era nevoie de alte dovezi decât de isteria fanilor şi de succesele de box-office, prin cele 13 nominalizări la Oscar, că proiectul a fost un succes uriaş. La nivel global, se spune că filmul a strâns 871 milioane de dolari din box-office; Elijah Wood era deja un nume care făcea senzaţie.

„Cele două turnuri” au avut un succes şi mai mare: peste 926 de milioane de dolari. „Întoarcerea regelui” a încheiat trilogia şi a devenit al doilea cel mai bine vândut film, după „Titanic”, cu încasări de peste 1 miliard de dolari.

După succesul impresionamt pe care l-a avut cu acest film, Elijah a încercat să joace roluri cât mai variate, pentru a nu fi asociat cu un anumit tip de personaj.

„Eternal Sunshine of the Spotless Mind” a fost următorul lui film, în 2004, în care a jucat alături de Jim Carrey şi Kate Winslet, în rolul unui tehnician care se ocupa cu ştergerea amintirilor dureroase din memoria oamenilor. Filmul a luat Oscarul pentru cel mai bun scenariu original, datorită perspectivei inedite asupra dragostei pe care a ilustrat-o.

Următorul rol a fost cel al unui ucigaş în serie şi canibal, Kevin, în filmul regizat de Robert Rodriguez, după romanul lui Frank Miller, „Sin City”.

Cel mai recent proiect al lui este „The Oxford Murders”, film lansat pe 25 aprilie, în care joacă alături de John Hurt. Elijah Wood interpretează rolul lui Martin, un student american la Universitatea Oxford, care încearcă, împreună cu profesorul său de logică, să rezolve misterul unor crime în serie.

În acest film, Elijah a turnat prima sa scenă de sex, care a fost cu atât mai ciudată şi mai dificil de realizat, cu cât actorul a fost acoperit şi cu spaghete. “Când am citit scenariul, părea cam prostesc şi greu de făcut, dar a fost foarte amuzant, până la urmă. Am avut noroc să lucrez cu Leonor (Watling, n.r.), pentru că avem încredere unul în celălalt şi, în plus, este şi o femeie foarte frumoasă”, spune Wood.

Elijah a recunoscut, însă, că avea dubii, dacă să o privească sau nu pe Leonor în timp ce se dezbrăca pentru a filma scena. “E ciudat când lucrezi cu o actriţă şi te înţelegi de minune cu ea şi apoi ţi se arată goală. Am avut sentimentul că trebuie să o respect şi nu-mi venea să mă uit la ea când îşi dădea hainele jos.”

 În filmul "Pururea tânăr", difuzat sâmbătă, 24 mai, de la ora 13:30, la Cinema ACASĂ, l-aţi putut admira pe Elijah Wood, pe când avea 11 ani şi nici nu bănuia că o să fie atât de celebru şi de îndrăgit de public.

 

Program Acasa TV
  • Sâmbătă
  • 06:00 Santa Diabla
    120 min
    08:00 Lectii de viata
    60 min
    09:00 Intrebarea Mesei Rotunde S5 primavara 2026
    60 min
    10:00 Cabana iubirii noastre
    120 min
    12:00 Esmeralda
    180 min
    15:00 Santa Diabla
    120 min
    17:00 Lectii de viata
    60 min
    18:00 Pariu cu destinul
    120 min
    20:00 Inima de tigan
    90 min
    21:30 Salvati nunta!
    105 min
    23:15 Inima nu minte
    75 min
    00:30 Inima de tigan
    90 min
    02:00 Pariu cu destinul
    120 min
    04:00 Ce se intampla, doctore?
    30 min
    04:30 Salvati nunta!
    90 min
    06:00 Santa Diabla
    120 min
Modifică setările cookies