Elizabeth Perkins: "Acum sunt mai fericita decat inainte sa fiu diagnosticata cu diabet!"

Elizabeth Perkins: Acum sunt mai fericita decat inainte sa fiu diagnosticata cu diabet!
Data publicarii: 03 Noiembrie 2008

Acum trei ani, Elizabeth a fost diagnosticată cu diabet de tipul I. A fost un adevărat şoc pentru ea, a trecut prin momente grele, de izolare şi depresie şi aproape un an de zile a încercat să ascundă celorlalţi faptul că este bolnavă.

 „Am fost copleşită şi nu puteam spune nimănui. Lucram la serialul „Weeds” şi mergeam să îmi măsor nivelul de glucoză şi să îmi fac injecţiile şi uneori mă simţeam teribil de singură”, a mărturisit actriţa.

O situaţie oarecum similară, dar mult mai dramatică, prezintă şi filmul "Lecţie de viaţă", difuzat ACASĂ duminică, 9 noiembrie, de la ora 14:15, unde Perkins interpretează rolul unei mame care întâlneşte marea iubire, iar la scurt timp află că este bolnavă de cancer.

În viaţa reală, chiar dacă Elizabeth era deja obişnuită să ţină regim şi să facă exerciţii pentru a se menţine în formă, boala a determinat-o să aprecieze mai mult sănătatea şi să fie mai atentă la necesităţile organismului său: „Am învăţat să ascult de nevoile corpului meu. Sunt unele zile când trebuie, pur şi simplu, să mă odihnesc, iar înainte nici nu mă gândeam să îmi permit aşa ceva”.

„Acum sunt o persoană mai fericită decât înainte de a afla că sunt bolnavă. Am o perspectivă mult mai largă şi mai frumoasă asupra lumii înconjurătoare”, s-a confesat Elizabeth, acum în vârstă de 48 de ani.

Actriţa este acum fericita mămică a patru copii, o fetiţă de şapte ani, Hannah şi trei fii vitregi, din a doua căsătorie, cu Julio Macat, de meserie operator cinematografic.

Anul trecut, actriţa a pozat goală pentru Allure Magazine, la 47 de ani, fiindcă a vrut să demonstreze că frumuseţea unei femei nu are vârstă şi nu are nicio legătură cu operaţiile estetice. „Cei de la revistă au fost foarte profesionişti şi respectuoşi. Nu am apelat niciodată la chirurgia plastică. Am vrut să demonstrez că o femeie de vârsta mea poate arăta fabulos!”, a declarat cu mândrie frumoasa actriţă americană.

 

Program Acasa TV
  • Joi
  • 05:45 Flori insangerate S2
    120 min
    07:45 Speranta si mandrie
    60 min
    08:45 Inimi singuratice
    75 min
    10:00 Inima tradata
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Dreptul la iubire
    60 min
    13:00 Vise desenate
    60 min
    14:00 Dallas
    60 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Vremea iubirii
    60 min
    17:00 Marea si marea iubire
    120 min
    19:00 Flori insangerate S2
    120 min
    21:00 Speranta si mandrie
    60 min
    22:00 Dallas
    60 min
    23:00 Inimi singuratice
    75 min
    00:15 Dreptul la iubire
    60 min
    01:15 Flori insangerate S2
    120 min
    03:15 Capcana razbunarii
    105 min
    05:00 Stirile Acasa Magazin
    45 min
    05:45 Flori insangerate S2
    120 min
Modifică setările cookies