Regimul alimentar recomandat de Adriana Nicolae:
Alimentaţia trebuie să se bazeze în principal pe fructe, legume şi carne slabă. De dimineaţă, fructe, în special ananas, grapefruit şi mere verzi, iar ca fructe de sezon struguri, dar nu mai mult de 150-200 grame. Fructele trebuie consumate doar de dimineaţă, pentru că dau organismului energia necesară pe tot parcursul zilei. Dacă sunt consumate seara, energia pe care o oferă se transformă în resursă, adică ţesut adipos.
La prânz, carne slabă: pui, vită, peşte file (păstrăv sau şalău) la grătar, la cuptor sau fiartă, fără sare sau ulei.
Seara, omletă din mai multe ouă de la care se foloseşte doar albuşul, fără gălbenuş, deoarece albuşul conţine foarte multe proteine şi nu îngraşă. Se mai poate consuma şi supă de legume dacă se ţine post. Ultima masă trebuie luată în general cu patru ore înainte de culcare.
Pe parcursul acestei diete, trebuie să se consume multe lichide (apă sau suc natural), iar cafeaua să fie neagră, simplă, pentru că, în combinaţie cu altceva, favorizează apariţia celulitei. Este important să se bea cafea înainte de antrenamentul de dimineaţă, pentru că este un bun omogenic şi ajută la arderea grăsimii din organism.
În plus, recomand consumul de suplimente, multivitamine şi multiminerale după micul-dejun pentru energia de peste zi şi pentru o pierdere în greutate fără probleme.
Acest regim trebuie alternat cu antrenament zilnic pentru a da rezultate. Dimineaţa trebuie să înceapă cu o oră de exerciţii cardio combinate cu gimnastică simplă. Pentru exerciţii cardio este recomandată banda de alergat (pe care să se şi meargă) sau bicicleta, iar exerciţiile de gimnastică trebuie să cuprindă genoflexiuni, flotări şi fandări. Repetările trebuie să fie cât mai dese, iar pauzele cât mai scurte. 
Fii cu ochii pe www.acasatv.ro, unde vei afla în fiecare săptămână ce dietă urmează câte o vedetă îndrăgită!
| 06:00 | Santa Diabla 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 09:00 | Doctor de bine - Acasa toamna 2025 30 min
|
| 09:30 | ProVerde - Acasa toamna 2025 15 min
|
| 09:45 | iBani - Acasa toamna 2025 15 min
|
| 10:00 | Sfaturi in amor 120 min
|
| 12:00 | Esmeralda 180 min
|
| 15:00 | Santa Diabla 120 min
|
| 17:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 18:00 | Pariu cu destinul 120 min
|
| 20:00 | Inima de tigan 90 min
|
| 21:30 | Relatii efervescente 120 min
|
| 23:30 | Inima nu minte 60 min
|
| 00:30 | Inima de tigan 90 min
|
| 02:00 | Pariu cu destinul 120 min
|
| 05:45 | Iubire si pacat 135 min
|