Faringita este inflamaţia sau infecţia care apare la nivelul faringelui sau a amigdalelor. Poate fi de două feluri: virală sau bacteriană. Cea mai mare incidenţă se găseşte la copii, dar şi adulţii sunt afectaţi în mare măsură de această afecţiune. Dacă la copii inflamaţia apare în partea superioară a faringelui, la adulţi localizarea se schimbă, factorul microbian, mutându-se spre partea inferioară.
Majoritatea faringitelor, cunoscute şi sub numele de angine virale, se manifestă cu precădere în sezonul umed şi rece şi, mai ales, în cursul unei epidemii de viroze.
În cazul faringitei „se impune un regim igieno-alimentar cu alimentaţie uşoară ce constă într-un consum mare de lichide aflate la temperatura camerei. Se mai recomandă şi compresele calde în jurul gâtului. Este important ca de la primele simptome pacientul să se prezinte la medic unde va fi supus unui examen clinic. Pacientului i se fac analize serologice, hemoleucogramă cu formula leucocitară, VSH şi examen bacteriologic sub forma unui exudat faringian cu antibiogramă”, explică doctor Lucia Radu, medic specialist ORL la Ambulatoriul Colentina din Capitală.
Mai multe citiţi în Gândul.
| 06:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 09:00 | La marginea lumii 60 min
|
| 10:00 | Fata din vis 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Suflet de gheata 60 min
|
| 13:00 | Domenica 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Sapte pasi catre iubire 60 min
|
| 17:00 | Adevar ascuns 120 min
|
| 19:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
| 21:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 22:00 | Dallas 60 min
|
| 23:00 | Un destin la rascruce 60 min
|
| 00:00 | Iubirea din mine 60 min
|
| 01:00 | Inimi de cenusa 135 min
|
| 03:15 | Alaca - iubire si tradare 90 min
|
| 04:45 | Ce se intampla, doctore? 30 min
|
| 05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
| 06:00 | Vino inapoi! 120 min
|