Hainele puţin mai largi vor impune trendul în moda anului 2007

Hainele puţin mai largi vor impune trendul în moda anului 2007
Data publicarii: 25 Ianuarie 2007

Decolteuri generoase, talii extrem de bine evidenţiate cu cordoane şi curele, cu alte cuvinte feminitate absolută, sunt atracţiile sezonului, scrie Ce se întâmplă doctore?

Care sunt principalele tendinţe din modă în 2007?
Irina Schrotter: Sezonul următor înseamnă o schimbare majoră în modă, în special pentru femei, din toate punctele de vedere şi anume: se schimbă în primul rând silueta desenată de către designeri. De vreo două, trei sezoane, tot încercăm să mai depărtăm puţin de corp ţinutele pe care le purtăm. Femeile nu prea au acceptat, dar au început să se obişnuiască şi se pare că sezonul următor este cel în care va intra într-un procent foarte mare această idee nouă, care înseamnă haine mai depărtate de corp, depărtate uneori până la dimensiuni dramatice. Veţi vedea geometrii foarte accentuate la nivelul decolteurilor şi al umerilor sau geometrii foarte accentuate la nivelul genunchilor, astfel încât ţinuta femeii capătă o cu totul altă linie. Se desenează fie un A la nivelul genunchilor, fie un V la nivelul umerilor. Oricum este o ţinută foarte feminină care potenţează ceva şi, în sezonul viitor, accentul, din punctul meu de vedere, va cădea pe talia înaltă care se ridică imediat sub nivelul sânilor şi care trebuie evidenţiată foarte bine cu cordoane, curele.

Care sunt lungimile recomandate anul acesta de designeri?
Irina Schrotter:
Pentru femeile care au picioare foarte frumoase, o opţiune o reprezintă ţinutele deasupra genunchilor. Pentru cele cu picioare mai puţin atrăgătoare, există şi alte lungimi. De fapt, se poartă în continuare toate lungimile. Totul este să alegem ceea ce ni se potriveşte cel mai bine şi să scoatem în evidenţă ceea ce avem cel mai frumos.

Citiţi mai mult în Ce se întâmplă doctore?

Program Acasa TV
  • Duminică
  • 06:00 Santa Diabla
    120 min
    08:00 Lectii de viata
    60 min
    09:00 Doctor de bine - Acasa toamna 2025
    30 min
    09:30 ProVerde - Acasa toamna 2025
    15 min
    09:45 iBani - Acasa toamna 2025
    15 min
    10:00 La drum, iubire!
    120 min
    12:00 Esmeralda
    180 min
    15:00 Santa Diabla
    120 min
    17:00 Lectii de viata
    60 min
    18:00 Pariu cu destinul
    120 min
    20:00 Inima de tigan
    90 min
    21:30 Sarut de zapada
    120 min
    23:30 Acea fata
    60 min
    00:30 Inima de tigan
    105 min
    02:15 Pariu cu destinul
    120 min
    04:15 Sarut de zapada
    105 min
    06:00 Alaca - iubire si tradare
    120 min
Modifică setările cookies