Iepurasul i-a adus Adelei Popescu un catel, din partea lui Radu

Iepurasul i-a adus Adelei Popescu un catel, din partea lui Radu
Data publicarii: 22 Aprilie 2011

Adela Popescu si Radu Valcan sunt invitatii Danei Rogoz in editia speciala de Paste a emisiunii “De Suflet”, difuzata de ProTv international. Si pentru ca tot sunt prieteni foarte buni, Dana a pregatit cuplului un set de intrebari fulger la care cei doi au raspuns pe nerasuflate.

E adevarat, nu tot timpul cu aceleasi variante, dar Adela si Radu s-au amuzat de maniera inedita prin care Dana i-a prezentat telespectatorilor romani din toata lumea. Cei doi au povestit ca se pregatesc sa petreaca Pastele impreuna, la Susani la parintii Adelei. „Pentru mine este foarte important pentru ca, desi am petrecut si Craciunul impreuna acum sint parte din familie. Sint convins ca va fi de asemenea interesant, Adela mi-a povestit foarte multe despre traditiile din zona si abia astept sa le descopar si sa le traiesc impreuna cu ea”, declara Radu.

 „Mie mi se pare foarte firesc
”, spune interpreta lui Carmen din telenovela  „Iubire si onoare”. „Am trecut de perioada de inceput in care iti pui problema sa petreci o sarbatoare cu cineva. Atunci cind ai o relatie serioasa si totul e bine, sa petreci Pastele impreuna cu iubitul tau si toata familia ta este un curs firesc al lucrurilor”, spune Adela. Amindoi i-au povestit deja Danei ce cadou le-a adus Iepurasul, sau mai precis ce isi dorea Radu foarte mult si i-a facut cadou Adelei.
  
Un ciobanesc german in varsta de trei luni si jumatate care a fost botezat Paco. Deja el face parte din familie, vedeta povesteste ca Radu se ocupa mai mult de el, mai ales cand trebuie scos afara, dimineata devreme. Adela inca se acomodeaza cu noul locatar din apartament, spunand ca pana acum a fost foarte cuminte, mai ales la prima baie cand a stat nemiscat. „Bine, eu tind sa cred ca a stat asa cuminte pentru ca era inghetat de frica”, adauga ea.

Timp de o saptamna pe site-ul www.acasatv.ro ai fost provocat sa ghicesti depre ce cadou este vorba. Aproape 6.000 dintre voi au crezut ca este o excursie intr-o destinatie exotica, iar peste 2.000 ati presupus ca ar fi o bijuterie. Totusi, 1.500 ati avut intuita corecta si ati ghicit ca este un catel.

Program Acasa TV
  • Sâmbătă
  • 06:00 Mai mult decat o familie
    120 min
    08:00 Lectii de viata
    60 min
    09:00 Intrebarea Mesei Rotunde S3 primavara 2025
    60 min
    10:00 Iubitul meu, printul
    120 min
    12:00 Secretul meu
    180 min
    15:00 Mai mult decat o familie
    120 min
    17:00 Lectii de viata
    60 min
    18:00 Mama
    120 min
    20:00 State de Romania
    120 min
    22:00 Iubire si razbunare
    120 min
    00:00 Gustul infrangerii
    60 min
    01:00 Intrebarea Mesei Rotunde S3 primavara 2025
    60 min
    02:00 Mama
    120 min
    04:00 Iubitul meu, printul
    105 min
    05:45 Ce se intampla, doctore?
    15 min
    06:00 Mai mult decat o familie
    120 min
Modifică setările cookies