În 2001, anul în care s-a alăturat distribuţiei de la serialul „Smallvile”, actriţa a primit un rol în filmul „Viaţa la 16 ani”, în regia lui Eric Stoltz. ACASĂ, aţi avut ocazia să o vedeţi şi în serialul de mare succes "Al şaptelea cer", unde a avut un rol episodic, al unei adolescente cu tulburări de personalitate.
Allison nu este numai o actriţă foarte bună, ci şi o dansatoare şi o cântăreaţă foarte talentată. În prezent, actriţa de 26 de ani trăieşte în Vancouver, Canada, şi poate fi văzută în aproape fiecare week-end la shopping împreună cu prietena ei cea mai bună, Kristin Kreuk, alături de care joacă în “Smallville”.
Cele două prietene şi-au lansat chiar şi propria lor colecţie vestimentară. În timpul liber, Allison adoră să citească, să meargă la filme şi la teatru şi, în general, să petreacă timp cu familia şi prietenii.
"Când eram mai mică, vroiam să devin medic veterinar, biolog marin sau antrenor de delfini! Când am crescut, mi-am dat seama că sunt într-adevăr pasionată de actorie. Acum sunt foarte fericită pentru că mă pot întreţine făcând ceea ce îmi place mai mult pe lumea asta!”, a declarat actriţa.
“Fac actorie de 22 de ani. Iubesc filmele şi procesul prin care ele “prind viaţă” atât de mult, încât cred că le înţeleg la un alt nivel. Îmi place să spun poveşti, iar regia este tocmai despre descoperirea unor noi perspective asupra poveştilor", a conchis Allison, care a regizat câteva episoade din "Smallville" şi, cel mai probabil, nu se va opri aici!
| 06:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 09:00 | Domenica 60 min
|
| 10:00 | Iubirea din mine 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Rosalinda 60 min
|
| 13:00 | Domenica 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Sapte pasi catre iubire 60 min
|
| 17:00 | Adevar ascuns 120 min
|
| 19:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
| 21:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 22:00 | Dallas 60 min
|
| 23:00 | Un destin la rascruce 60 min
|
| 00:00 | Rosalinda 60 min
|
| 01:00 | Domenica 60 min
|
| 02:00 | Speranta si mandrie 195 min
|
| 05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
| 06:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|