Înfăşatul bebeluşilor nu rezolvă problemele ortopedice

Înfăşatul bebeluşilor nu rezolvă problemele ortopedice
Data publicarii: 19 Iunie 2007

Displazia de şold, o deficienţă structurală şi arhitecturală a şoldului, prezintă o frecvenţă variabilă în raport cu aria geografică, cu prezenţa factorilor favorizanţi şi cu obiceiurile şi tradiţiile locale, scrie Gândul.

Trebuie subliniat faptul că trebuie renunţat la obiceiul înfăşatului care nu are nici un beneficiu. Dacă bebeluşul este predispus la displazia luxantă, tot dezvoltă afecţiunea, iar înfăşatul chiar îi favorizează evoluţia. În Europa, cea mai mare frecvenţă se înregistrează în Ungaria (17,5 cazuri).

Displazia de şold apare mai des la fete, incidenţa fiind de 86 la sută în rândul acestora.Ea este controlată de constelaţia genetică şi concentraţia hormonilor estrogeni. Capsula şi ligamentele devin mai laxe sub acţiunea estrogenilor şi se măreşte când concentraţia lor devine excesivă.

Diagnosticul de displazie de şold trebuie stabilit imediat după naştere. Dacă diagnosticul este stabilit în primele 30 de zile de viaţă ale copilului, tratamentul durează cel mult 2 luni, astfel încât, la vârsta de 3 luni, copilul este vindecat.

 

Program Acasa TV
  • Vineri
  • 06:00 Secretul care ne uneste
    135 min
    08:15 Juramant pentru o viata
    60 min
    09:15 Ramasitele trecutului
    45 min
    10:00 Iubirea din mine
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Rosalinda
    60 min
    13:00 Ramasitele trecutului
    60 min
    14:00 Dallas
    60 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Sapte pasi catre iubire
    60 min
    17:00 Contele: dragoste si onoare
    120 min
    19:00 Secretul care ne uneste
    120 min
    21:00 Juramant pentru o viata
    60 min
    22:00 Dallas
    60 min
    23:00 Inima nu minte
    60 min
    00:00 Rosalinda
    60 min
    01:00 Ramasitele trecutului
    60 min
    02:00 Speranta si mandrie
    195 min
    05:15 Stirile Acasa Magazin
    45 min
    06:00 Vino inapoi!
    120 min
Modifică setările cookies