”Ingerasii” si ”Doctori de mame” sunt noile productii Promance care vor fi difuzate ACASA

”Ingerasii” si ”Doctori de mame” sunt noile productii Promance care vor fi difuzate ACASA
Data publicarii: 15 Iulie 2008

ACASĂ va prezenta în toamna acestui an nu două, ci trei producţii proprii, marca Promance, o companie MediaPro Pictures. Acestea vor captiva telespectatorii cu poveşti excepţionale şi, după ce săptămâna trecută au început filmările pentru telenovela ”Regina”, luni, 14 iulie, s-a dat pentru prima oară ”Acţiune” la alte două noi proiecte: ”Îngeraşii” şi ”Doctori de mame”.

Îngeraşii” este o comedie romantică pentru toată familia, în care copiii vor avea un rol foarte important şi ai cărei protagonişti vor fi Adela Popescu şi Ioan Isaiu. Ei vor juca alături de micuţii actori plini de energie Lili Sanboeuf, Jennifer Dumitraşcu şi Ionuţ Bora. Cel mai recent rol al lui Lili ACASĂ a fost în telenovela ”Inimă de ţigan”, iar Jennifer şi Ionuţ sunt copii care au fost remarcaţi în cadrul emisiunii ”În al 9-lea cer”.

Adela Popescu mărturiseşte că trebuie să reintre în ritmul aglomerat de care îi era dor: ”Prima zi de filmare a mers foarte bine, parcă ne ştiam cu toţii de o viaţă, pe platourile de filmare era o energie pozitivă extraordinară. Deşi scenariul este unul foarte relaxat şi distractiv, este evident că ne solicită la maximum.”

Ioan Isaiu povesteşte că a fost plăcut surprins de o zi de filmare ”coerentă”, în care s-au tras toate secvenţele programate: ”Cu toţii am dorit să meargă bine încă din prima zi ca să păşim cu dreptul. Este un proiect interesant care, cu siguranţă, va avea priză la public, pentru că are toate ingredientele necesare unui produs de succes. Copiii au fost în priză de la început, iar în Adela am descoperit o persoană serioasă, care munceşte mult şi e dedicată acestei profesii. Cred ca vom face un cuplu drăguţ.”

Medeea Marinescu şi Vlad Zamfirescu vor fi protagoniştii serialului ”Doctori de mame”, iar ambii actori sunt încântaţi de cum au început filmările: ”Este un proiect foarte îndrăzneţ, mă bucur că o să joc alături de Medeea pentru că noi plănuiam de mult timp să lucrăm împreună. Personajul meu este doctor şi interpretarea lui este o mare provocare pentru mine”, declară Vlad Zamfirescu.

La rândul ei, Medeea Marinescu este foarte fericită de colaborarea cu Vlad, pentru că au fost colegi de facultate: ”La fiecare început de drum trăiesc frisonul paşilor pe care îi reînvăţ de fiecare dată pe platourile de filmare. Nu există o reţetă, fiecare rol înseamnă altceva şi descopăr pe zi ce trece mai multe la noul meu personaj”, povesteşte Medeea.

Medeea şi Vlad vor forma în proiectul ”Doctori de mame” un triunghi senzaţional împreună cu Lili Sandu: ”Am fost foarte emoţionată şi fericită să mă întorc la o dragoste mai veche, actoria, şi îmi doresc să iasă totul foarte bine, să transmit cât se poate de veridic ce am de jucat. Mă simt onorată să fac parte din distribuţia acestui proiect”, mărturiseşte Lili Sandu.

Click aici şi vezi noua pagină a comediei romantice "Îngeraşii"!

 

 

Program Acasa TV
  • Marți
  • 05:45 Flori insangerate S2
    120 min
    07:45 Speranta si mandrie
    60 min
    08:45 Inimi singuratice
    75 min
    10:00 Inima tradata
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Dreptul la iubire
    60 min
    13:00 Vise desenate
    60 min
    14:00 Dallas
    60 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Vremea iubirii
    60 min
    17:00 Marea si marea iubire
    120 min
    19:00 Flori insangerate S2
    120 min
    21:00 Speranta si mandrie
    60 min
    22:00 Dallas
    60 min
    23:00 Inimi singuratice
    60 min
    00:00 Dreptul la iubire
    60 min
    01:00 Flori insangerate S2
    105 min
    02:45 Capcana razbunarii
    105 min
    04:30 Ce se intampla, doctore?
    30 min
    05:00 Stirile Acasa Magazin
    45 min
    05:45 Flori insangerate S2
    120 min
Modifică setările cookies