”Eu am locuit câţiva ani în Singapore aşa că am pregătit pentru prietenii mei o mare surpriză, i-am dus să luăm cina la asociatul meu acasă. A fost o cină în stil malaezian care i-a uimit pe toţi mai ales că rareori reuşeşti, ca turist, să intri în casa unui localnic, la masă’’, spune interpretul lui Tudor din comedia romantică “Îngeraşii”.
După câteva zile petrecute la Singapore, Ioan a a plecat la Pucket unde a închiriat un taxi pentru a vizita insula: ”Taximetristul nostru era “ardelean” în adevăratul sens al cuvântului. Acolo, să închiriezi un taxi costă foarte puţin, cam 4 dolari, şi şoferul nostru, Mud, ne-a făcut turul insulei, ne-a plimbat, s-a oferit chiar el să ne ducă peste tot, a fost foarte corect spre deosebire de localnici, care încearcă să te păcălească. La final mi-a fost ruşine să îi dau doar 4 dolari, aşa că am dublat suma. Cu siguranţă că atunci când mă voi întoarce în Pucket îl voi căuta pe mister Mud”, spune amuzat Ioan.
Gurmand de fel, Ioan s-a bucurat de specialităţile locale. “Cred că am mâncat mâncare thailandeză, indiană, asiatică pentru tot anul. Mâncam zilnic feluri diferite, am încercat tot soiul de ciudăţenii aromate, a fost pentru gurmandul din mine un regal culinar”, mărturiseşte actorul.
Ioan Isaiu nu a uitat însă că Singapore este locul unde a cerut-o pe Nicoleta de soţie în urmă cu doi ani, aşa că i-a pregătit, şi de această dată, o surpriză.”Am mers la magazinul de bijuterii unde în urmă cu doi ani i-am cerut mâna soţiei mele. Am vrut să ne aducem aminte de acel moment atât de plăcut, i-am făcut şi un mic cadou”, spune Ioan.
Şi pentru că tot erau în Paradisul Asiatic, Ioan şi prietenii lui au profitat din plin de soare şi de peisajele de vis: ”Am făcut scufundări, am mers cu barca în golfuleţe sălbatice, am mers prin peşteri pe canoe, am făcut plajă. Afară erau 28 de grade, vreme perfectă să stai să leneveşti la soare”, spune Ioan.
Seara de Revelion au petrecut-o pe o terasă în Thailanda. ”Am ascultat muzică jamaicană, am dansat, a fost foarte romantic. Şi cald... ”, spune zâmbind Ioan.
În Thailanda, Ioan şi-a mai demonstrat încă o dată că este un norocos. ”În urmă cu patru ani am plecat din zonă cu câteva zile înainte de dezastrul provocat de tsunami. În acest an ne-am dat în roata din Singapore cu doar zile înainte ca aceasta să rămână blocată, iar cei care se aflau în ea să fie coborâţi pe frânghie. Prietenii mei ai zis că, de acum înainte, vor merge doar cu mine în vacanţă pentru că sunt un fel de talisman, îi feresc de probleme”, spune actorul.
După 3 săptămâni petrecute în Paradisul din Asia, Ioan Isaiu s-a întors în Buftea, pe platourile de filmare la serialul “Îngeraşii”.
06:00 | Flori insangerate 120 min
|
---|---|
08:00 | Capcana razbunarii 60 min
|
09:00 | Familia 60 min
|
10:00 | Cabo, iluzii in Paradis 60 min
|
11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
12:00 | Amor real 60 min
|
13:00 | Evadatele 120 min
|
15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
16:00 | Fata cu ochi de onix 60 min
|
17:00 | Sub semnul iubirii 120 min
|
19:00 | Flori insangerate 120 min
|
21:00 | Capcana razbunarii 60 min
|
22:00 | Familia 60 min
|
23:00 | Indragostiti din interes 60 min
|
00:00 | Amor real 60 min
|
01:00 | Capcana razbunarii 75 min
|
02:15 | Inima nu minte 180 min
|
05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
06:00 | Ajutor, ma indragostesc! 120 min
|