Sabina cântăreşte 80 de kilograme, are coloana în formă de S şi nu poate sta foarte mult în scaunul cu rotile. De parcă necazul nu era destul de mare, tânăra locuieşte la etajul trei într-un bloc de patru etaje, fără lift, astfel că este un adevărat calvar să coboare acele scari într-un cărucior.
Mai demult, Ioana îşi vedea vecina cum era plimbată de mama ei într-un cărucior. În urmă cu câteva zile, surpriza a fost mare când la redacţia ”Poveştirilor” a ajuns o scrisoare din Târgu-Mureş, oraşul natal al Ioanei: ”Când am citit mai atent scrisoarea am descoperit povestea Sabinei pe care o ştiam şi eu. Nu mi-a venit să cred cât de grav bolnavă este”, povesteşte Ioana.
Vedeta ACASĂ i-a spus Sabinei că o va vizita la Târgu-Mureş o echipă de la ”Poveştiri adevărate”, dar că nu poate veni să o cunoască, deşi Sabina îşi dorea foarte mult acest lucru.
”A fost o întâlnire şocantă, dar trebuie să recunosc că lacrimile mi-au secat în momentul în care am văzut cât de tare este Sabina”, mărturiseşte Ioana Maria Moldovan despre puterea acestei tinere imobilizate la pat de 22 de ani.
Dar Ioana împreună cu echipa de la ”Poveştiri” nu s-au oprit la a prezenta telespectatorilor povestea Sabinei. Ei şi-au propus să îi îndeplinească visul: acela de a putea ajunge la Moaştele Sfântului Nicolae.
Imagini cutremurătoare cu povestea Sabinei care se confruntă cu o boală genetică necruţătoare şi emoţiile Ioanei Maria Moldovan au fost difuzate ACASĂ, în ediţia de vineri, 29 septembrie a emisiunii ”Poveştiri adevărate”.
| 06:00 | Vino inapoi! 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 09:00 | Doctor de bine - Acasa primavara 2026 15 min
|
| 09:15 | iBani - Acasa primavara 2026 30 min
|
| 09:45 | ProVerde - Acasa primavara 2026 15 min
|
| 10:00 | Pe tine te-am iubit mereu 105 min
|
| 11:45 | Esmeralda 195 min
|
| 15:00 | Vino inapoi! 120 min
|
| 17:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 18:00 | Familia 120 min
|
| 20:00 | Inima de tigan 90 min
|
| 21:30 | Sarut de octombrie 120 min
|
| 23:30 | Un destin la rascruce 60 min
|
| 00:30 | Inima de tigan 90 min
|
| 02:00 | Familia 135 min
|
| 04:15 | Sarut de octombrie 105 min
|
| 06:00 | Secretul care ne uneste 135 min
|