Comuna în care locuieşte Alexandru este întinsă, are mai bine de trei kilometri, asa că oamenii nu se cunosc atât de bine intre ei. „Poveştirile adevărate” au făcut posibilă o apropiere emoţionantă.
Mulţi oameni au aflat povestea lui Alexandru şi i-au sărit în ajutor. S-au mobilizat şi autorităţile. La primărie s-a făcut o urnă în care s-au strâns bani pentru transplantul care i-ar salva copilului viaţa. Şi aşa, pas cu pas, om cu om, inimă cu inimă, s-au unit.
În timp ce eram lângă Alexandru, am trăit un alt moment admirabil. Au venit să-l cunoască trei fetiţe şi învăţătoarea lor. Au fost atât de mişcate de greutăţile prin care trece băiatul încât n-au stat deloc pe gânduri. Au renunţat la micile lor bucurii ca să-i îndulcească lui suferinţa, au strâns pentru Alexandru 100 de euro.
Alexandru a primit până acum 6.000 de euro. Dar ca să meargă, ca să fie salvat mai are nevoie de foarte mulţi bani, de o suma la care nici nu îndrăzneşte să viseze: peste 20.000 de euro. Primii paşi au fost făcuţi.
Dar bucuria lui nu poate fi deplină. Greul n-a dispărut. Un lucru este însă sigur: tot mai mulţi oameni ştiu că povestea băieţelului merită un final fericit, de la inimă, la inimă.
Toţi cei care îl pot ajuta pe Alexandru pot depune bani în conturile:
RO51BRDE 230SV16618132300 - RON
RO91BRDE230SV16618302300 - Euro
Tiltular: Preda Antoneta
Banca BRD
Telefon: 0766.640.886
| 06:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 09:00 | La marginea lumii 60 min
|
| 10:00 | Fata din vis 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Suflet de gheata 60 min
|
| 13:00 | Domenica 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Sapte pasi catre iubire 60 min
|
| 17:00 | Adevar ascuns 120 min
|
| 19:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
| 21:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 22:00 | Dallas 60 min
|
| 23:00 | Un destin la rascruce 75 min
|
| 00:15 | Iubirea din mine 45 min
|
| 01:00 | Inimi de cenusa 120 min
|
| 03:00 | Alaca - iubire si tradare 105 min
|
| 04:45 | Ce se intampla, doctore? 30 min
|
| 05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
| 06:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|