Tenorul care avea nevoie de o operaţie la inimă ca să trăiască îşi poate duce acum iubita la altar.
În urmă cu o lună şi jumătate aţi intrat în micul lor univers şi aţi văzut acolo toată dragostea de care se pot bucura doi tineri. Pe lângă emoţii, iubire, înţelegere şi muzică, însă, erau şi lacrimi. Viaţa lui Cătălin depindea de 22.000 de euro, atâta costa intervenţia pe care trebuia să o facă urgent în Franţa.
Cătălin s-a născut cu o malformaţie la inimă, iar de câţiva ani problema lui se agravase. Lupta cu ameninţarea cumplită a morţii era contra-cronometru. În doar câteva zile, minunea s-a întâmplat. Banii de care Cătălin avea nevoie pentru a pleca să facă operaţia salvatoare au fost strânşi în doar câteva zile.
Totul a mers incredibil de bine. Cătălin s-a pus destul de repede pe picioare, iar ziua mult aşteptată de noi a venit.
Ieri, Luminiţa Elena, iubita lui Cătălin, şi-a serbat ziua numelui, iar el a ţinut să-i spună „La Mulţi Ani” în cel mai frumos şi sensibil mod cu putinţă. Ziua de ieri a fost o zi fericită în viaţa celor doi îndrăgostiţi. I-aţi ajutat să-şi poată îndeplini cea mai fierbinte dorinţă, iar acum Cătălin şi Luminiţa se pot gândi la viitorul lor.
Înainte de operaţie aveau deja verighetele pregătite pentru nuntă, iar acum Luminiţa a probat şi rochia de mireasă. În plus, povestea lor a fost atât de impresionantă încât au fost invitaţi în cadrul emisiunii „În al 9-lea cer”, unde au fost anunţaţi că povestea lor va fi transpusă într-o producţie Promance.
| 06:00 | Iubire si pacat 135 min
|
|---|---|
| 08:15 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 09:15 | Ramasitele trecutului 45 min
|
| 10:00 | Norocul lui Loli! 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Rosalinda 60 min
|
| 13:00 | Ramasitele trecutului 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Soarta nu pune intrebari 60 min
|
| 17:00 | Contele: dragoste si onoare 120 min
|
| 19:00 | Iubire si pacat 135 min
|
| 21:15 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 22:15 | Dallas 60 min
|
| 23:15 | Inima nu minte 60 min
|
| 00:15 | Rosalinda 60 min
|
| 01:15 | Ramasitele trecutului 60 min
|
| 02:15 | Juramant pentru o viata 45 min
|
| 03:00 | Dallas 45 min
|
| 03:45 | Acasa la romani 90 min
|
| 05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
| 06:00 | Iubire si pacat 135 min
|