Dintotdeauna, femeile au fost preocupate de propria înfăţişare. Frumuseţea le-a dat un aer de independenţă, aşa că o coafură modernă sau o vestimentaţie în trend au fost atuuri care au meritat orice investiţie. De la Cleopatra încoace, femeile sunt parcă mereu în concurenţă, mai ales cele din showbizz, care adoptă coafuri din cele mai ciudate, dacă asta le ajută să rămână în top.
Dar, tot de când e omenirea, femeia mai are un talent: îi place să vorbească despre vrute şi nevrute, despre ea însăşi, despre altele, despre alţii! Bârfa, mai pe scurt, se consumă, de cele mai multe ori, acolo unde ea, femeia, se simte atotputernică, dorită şi independentă: la salonul de înfrumuseţare!
Chiar dacă uneori par nesigure pe ele în privinţa bărbaţilor, se întâmplă prea rar ca femeile care ajung pe scaunul coaforului să nu ştie exact ce schimbare îşi doresc. De cele mai multe ori, sunt femei umblate, femei mondene, care nu scapa nici o manifestare în care sunt prezentate ultimele tendinţe ale modei.
Mai mult sau mai puţin inspiraţi sunt şi bărbaţii care, spre surprinderea unora, sunt foarte preocupaţi să arate bine.
| 06:00 | Santa Diabla 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 09:00 | Doctor de bine - Acasa primavara 2026 30 min
|
| 09:30 | iBani - Acasa primavara 2026 15 min
|
| 09:45 | ProVerde - Acasa primavara 2026 30 min
|
| 10:15 | Clubul dragostei: Tara 105 min
|
| 12:00 | Esmeralda 165 min
|
| 14:45 | Santa Diabla 135 min
|
| 17:00 | Lectii de viata 45 min
|
| 17:45 | Pariu cu destinul 135 min
|
| 20:00 | Inima de tigan 90 min
|
| 21:30 | Clubul dragostei: Sydney 120 min
|
| 23:30 | Inima nu minte 60 min
|
| 00:30 | Inima de tigan 105 min
|
| 02:15 | Pariu cu destinul 120 min
|
| 04:15 | Ce se intampla, doctore? 15 min
|
| 04:30 | Clubul dragostei: Sydney 90 min
|
| 06:00 | Iubire si pacat 135 min
|