Când scapă de grijile şi de agitaţia Bucureştiului, doamna Ciuclea şi familia ei pleacă la munte, să simtă aerul curat, să privească brazii, să mediteze şi să se relaxeze. Acolo îşi încarcă bateriile şi simte că trăieşte cu adevărat.
Doamna Ciuclea are o casă de vis, ca-n ilustrate. O vilă cu trei etaje pentru ea şi fiicele sale, patru livinguri, lift interior, covoare persane, mobilă veche, şemineuri, obiecte de artă, canapele din piele fină, un loc în care ea a investit mult suflet. Un spaţiu cald, plăcut pentru inima ei de artistă. Dacă nu eşti atent, chiar poţi să te pierzi în casa de basm, totul e mare, strălucitor, scump.
Doamna Ciuclea este o mare iubitoare de operă şi pentru că tot era la Braşov nu putea să rateze "Traviata", opera sufletului său, spectacolul ei preferat. A venit special să-l admire pe Alfredo Pascu, artistul pe care doamna Ciuclea îl adoră.
Paula Ciuclea este o femeie ieşită din comun, un suflet mare şi îndrăzneţ, iar tot ce o-nconjoară reflectă personalitatea ei excepţională şi mult bun gust. Se respectă enorm şi e înverşunată împotriva a tot ce este strident şi fals, în muzică şi în vestimentaţie. Paulei Ciuclea îi place să arate bine, sa se îmbrace deosebit. Are o colecţie impresionantă de haine, dochii croite după moda de altădată, fineţuri, bluze, blănuri, pălării, mărgele, un adevărat paradis al ţesăturilor fine.
Doamna Paula Ciuclea e o femeie cu frica lui Dumnezeu şi din credinţa ei a luat naştere şi corul "Divina Armonie". La slujba de duminică a bisericii Sfântul Gheorghe, copiii ei de suflet au înălţat spre ceruri rugăciuni.
Paula Ciuclea îşi însoţeşte pretutindeni corul, la slujbă, la nuntă. Până la capătul lumii de-ar fi nevoie, ar fi alături de copiii ei spirituali. Îi îndrumă şi îi ocroteşte cu dragostea ei. Prin muzica lor angelică simte că trăieşte, că respiră, că întinereşte.
| 06:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 09:00 | La marginea lumii 60 min
|
| 10:00 | Fata din vis 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Suflet de gheata 60 min
|
| 13:00 | Domenica 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Sapte pasi catre iubire 60 min
|
| 17:00 | Adevar ascuns 120 min
|
| 19:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
| 21:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 22:00 | Dallas 60 min
|
| 23:00 | Un destin la rascruce 75 min
|
| 00:15 | Iubirea din mine 45 min
|
| 01:00 | Inimi de cenusa 120 min
|
| 03:00 | Alaca - iubire si tradare 105 min
|
| 04:45 | Ce se intampla, doctore? 30 min
|
| 05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
| 06:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|