Diana s-a născut fără degete, cu hidrocefalie şi boala amniotică. Tatăl Dianei şi-a părăsit familia în urmă cu nouă ani şi n-a căutat-o niciodată pe fată. Dacă ar fi fost după el, copila ar fi trebuit să fie abandonată în spital la naştere. Dar mama a iubit-o din prima clipă, chiar dacă ştia că-i va fi cumplit de greu, că va fi nevoită să se sacrifice. Iubirea mamei i-a dat Dianei tăria să încerce să fie şi ea ca alţi copii, să facă lucruri cât mai multe, după puterile ei.
Timidă, modestă, Diana abia dacă îndrăzneşte să spere că ar exista copii care vor vrea să se împrietenească şi cu ea. S-a obişnuit să simtă doar dragostea familiei sale, iubirea imensă pe care i-o poarta mama sa.
Nimeni nu poate înţelege cu adevărat suferinţa Dianei, nici durerea din suflet, nici pe aceea din trupul bolnav. În urmă cu doi ani, Diana a făcut o infecţie la mâna bolnavă şi a fost operată; s-a chinuit enorm.
Diana nu poate să facă nimic fără ajutorul mamei sale, care o îmbracă, o încalţă şi îi dă să mănânce. Cea mai mare dorinţă a fetei este să aibă degete, ca să-şi poată ajuta mama.
| 06:00 | Santa Diabla 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 09:00 | Doctor de bine - Acasa primavara 2026 30 min
|
| 09:30 | iBani - Acasa primavara 2026 15 min
|
| 09:45 | ProVerde - Acasa primavara 2026 30 min
|
| 10:15 | Clubul dragostei: Tara 105 min
|
| 12:00 | Esmeralda 165 min
|
| 14:45 | Santa Diabla 135 min
|
| 17:00 | Lectii de viata 45 min
|
| 17:45 | Pariu cu destinul 135 min
|
| 20:00 | Inima de tigan 90 min
|
| 21:30 | Clubul dragostei: Sydney 120 min
|
| 23:30 | Inima nu minte 60 min
|
| 00:30 | Inima de tigan 105 min
|
| 02:15 | Pariu cu destinul 120 min
|
| 04:15 | Ce se intampla, doctore? 15 min
|
| 04:30 | Clubul dragostei: Sydney 90 min
|
| 06:00 | Iubire si pacat 135 min
|