Ioana şi Papi sunt eroii unei poveşti care se scrie în fiecare zi, ACASĂ. S-au întâlnit pe platourile de filmare, au simţit "Numai iubirea", au trăit "Daria, iubirea mea" şi, fără să-şi dea seama, rolurile lor au devenit viaţa lor. Îmbrăţişarea, sărutul, mângâierea de pe ecran se întâmplau cu adevărat.
Un copil, care să încununeze iubirea lor ca-n filme, era tot ce le lipsea. Când Ioana a rămas însărcinată, au fost cei mai fericiţi tineri din lume. Nu-şi imaginau însă că se va întâmpla ceva groaznic. În luna a cincea de sarcină, la recomandarea medicilor, Ioana a pierdut pruncul. Papi a ţinut-o foarte strâns de mână, clipă de clipă. Împreună, au trecut peste traumă şi au visat la un alt copil. Dar, până să-l strângă în braţe, optimişti şi îndrăgostiţi, s-au pregătit de nuntă.
Nunta lor a fost cu adevărat regală. Înconjuraţi de marea familie ACASĂ, de prieteni şi de rude, Ioana şi Papi au strălucit. Prea puţin le-a păsat că în acea zi a plouat. Niciodată nu s-au speriat de ploaie şi nici de necazuri, deoarece iubirea lor sinceră şi profundă i-a ajutat să treacă întotdeauna peste greutăţi. De aceea, astăzi, când au devenit cei mai fericiţi părinţi din lume, simt că această fericire li se cuvine din plin.
Când Ioana a rămas din nou însărcinată, parcă cerurile s-au luminat. Ce-a fost greu a fost dat uitării. Speranţa a renăscut, iar iubirea lor a devenit mai trainică şi mai profundă. Au luat-o de la capăt, cu vise şi planuri, au aşteptat minunea pe care o meritau şi miracolul a venit pentru ei, cei atât de greu încercaţi.
Ioana îşi iubeşte atât de mult meseria încât a continuat să meargă pe platourile de filmare deşi era însărcinată. A filmat pe frig, pe ploaie sau pe caniculă, cu pasiune şi vocaţie, fără să se sperie de nimic. Şi toate astea pentru că este o femeie puternică şi sigură pe ea, îndrăgostită de actorie, îndrăgostită de viaţă.
Înainte de adevărata naştere, Ioana a mai devenit mămică o dată. Personajul interpretat de ea, Zambila, a născut la parastasul lui Giani, soţul ei iubit, iar momentul a fost lider de audienţă în cea mai faimoasă şi mai iubită telenovelă din România, "Inimă de ţigan". A fost o naştere uluitoare, care a rămas în istoria producţiilor de gen. Astfel, Ioana a dovedit încă o dată cât este de talentată.
Lumea spune deja că fetiţa seamănă cu Papi, aşa că tăticul ei este foarte bucuros. Ioana se va întoarce pe platourile de filmare în câteva săptămâni, deoarece nu-i place să stea şi mereu îşi face planuri. Din această toamnă, cei doi frumoşi actori vor putea fi văzuţi ACASĂ, în telenovela "Regina", produsă de Promance, o companie a Media Pro Pictures. Vor fi împreună ca în prima zi, în viaţă şi în telenovelă, uniţi şi atenţi la ceea ce contează cu adevărat: fetiţa, copilul pentru care s-au pregătit ani în şir, bucuria vieţii lor de veşnic îndrăgostiţi.
06:00 | Flori insangerate 120 min
|
---|---|
08:00 | Capcana razbunarii 60 min
|
09:00 | Familia 60 min
|
10:00 | Drumul catre tine 60 min
|
11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
12:00 | Amor real 60 min
|
13:00 | Evadatele 120 min
|
15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
16:00 | Fata cu ochi de onix 60 min
|
17:00 | Sub semnul iubirii 120 min
|
19:00 | Flori insangerate 120 min
|
21:00 | Capcana razbunarii 60 min
|
22:00 | Familia 60 min
|
23:00 | Indragostiti din interes 60 min
|
00:00 | Amor real 60 min
|
01:00 | Capcana razbunarii 75 min
|
02:15 | Inima nu minte 180 min
|
05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
06:00 | Ajutor, ma indragostesc! 120 min
|