Într-un timp record, micuţa a reuşit să strângă 18.000 de euro. Alexia are însă în continuare nevoie de ajutor, îi mai trebuie 15.000 de euro pentru a putea pleca la operaţia care o poate salva.
Deşi este foarte bolnăvioară, Alexia nu se plânge, ci zâmbeşte şi îşi pune toată nădejdea în Dumnezeu. Fetiţa s-a născut cu o gravă malformaţie la inimă şi singura ei speranţă să trăiască este o operaţie în Germania.
Mama Alexiei ştie că micuţa ei se poate vindeca. Când a aflat că Alexia este bolnavă, Mădălina a început sa caute un medic care să îi salveze copilul. A bătut la uşile mai multor medici din Bucureşti, a fost la clinici din Târgu Mureş şi Cluj, dar peste tot a primit refuzuri.
Au urmat apoi doi ani de aşteptare grea, în care inima Alexiei se putea opri în orice clipă. Mădălina nu putea să asiste neputincioasă la durerea copilului ei şi a început să caute pe internet o clinică în străinătate. A reuşit să ia legătura cu o renumită echipă de medici din Germania care i-a consultat copilul imediat. După patru ani de incertitudine dureroasă, Alexia a primit, în sfârşit, un diagnostic şi o speranţă.
Dumneavoastră i-aţi redat Alexiei speranţa! Fetiţa are în continuare nevoie de noi. Să o ajutăm să trăiască, de la inimă la inimă!
Conturi:
Titular: Sandu Madalina Liliana
Banca: BCR
Sucursala: Pantelimon
Lei: RO73 RNCB 0094 0026 2605 0001
Euro: RO81 RNCB 0644 0026 2605 0002
Pentru donaţii de 10 euro / apel, sunaţi la 0900900180
Pentru donaţii de 2 euro / apel, sunaţi la 0900900182
06:00 | Mai mult decat o familie 120 min
|
---|---|
08:00 | Lectii de viata 60 min
|
09:00 | Intrebarea Mesei Rotunde S3 primavara 2025 60 min
|
10:00 | Doar trei pasi spre fericire 120 min
|
12:00 | Pacate din iubire 180 min
|
15:00 | Mai mult decat o familie 120 min
|
17:00 | Lectii de viata 60 min
|
18:00 | Sarutul otravit 120 min
|
20:00 | Mostenirea 120 min
|
22:00 | Favorul 120 min
|
00:00 | Lectii de viata 60 min
|
01:00 | Intrebarea Mesei Rotunde S3 primavara 2025 60 min
|
02:00 | Capcana razbunarii 105 min
|
03:45 | Acasa la romani 45 min
|
04:30 | Doar trei pasi spre fericire 90 min
|
06:00 | Mai mult decat o familie 120 min
|