La Povestiri adevarate: O fetita de nici doi ani a primit o noua sansa la viata printr-un transplant!

La Povestiri adevarate: O fetita de nici doi ani a primit o noua sansa la viata printr-un transplant!
Data publicarii: 24 Martie 2008

Frumoasa şi minunata Alesia are doar un an şi opt luni. Acum este un copil fericit, dar până nu demult a suferit cât alţii în nouă vieţi. Nu împlinise nici măcar zece luni când medicii au descoperit că suferă de o tumoră la ficat, iar abdomenul i se mărea de la o zi la alta.

Clipele îi erau numărate, iar medicii din România nu îi dădeau prea multe şanse să trăiască. Vestea i-a lovit pe părinţii Alesiei ca un trăznet. Medicii le-au spus că boala fetiţei nu se poate trata, că trebuie făcut un transplant şi că trebuie trecută pe lista de aşteptare. În cazul Alesiei însă, nu se putea aştepta.

Părinţii au ajuns în Belgia cu fetiţa, unde au fost ajutaţi de familia Slăvescu. Cel care i-a dat a doua oară viaţă Alesiei a fost tăticul ei. Acesta a aflat că, deşi nu era compatibil cu fetiţa lui la grupa de sânge, poate fi donator.

Operaţia a decurs bine şi acum micuţa este sănătoasă şi fericită. Părinţii Alesiei îi îndeamnă pe toţi părinţii care sunt într-o situaţie asemănătoare să lupte pentru viaţa copiilor lor până în ultimul moment, să nu dea înapoi niciodată.

Adina şi Vasile păstrează un album cu fotografii de pe vremea când Alesia era bolnavă, pe care i-l vor arăta atunci când se va face mare, ca să ştie cât de norocoasă a fost.

În studioul „Poveştirilor” a venit Mihai Curcan, un bărbat cu totul special, un om deosebit care a dovedit din plin că el crede în viaţa pentru viaţă! Un om care, deşi a trăit o pierdere cumplită, a găsit puterea să ajute alţi oameni să trăiască. În urma unui accident de maşină şi-a pierdut fratele şi nepotul. Deşi era copleşit de durere, a luat decizia ca fratele său aflat în moarte cerebrală să fie donator.

Prin gestul său, au fost salvate mai multe vieţi. Mihai se simte împlinit şi împăcat şi crede că fratele său este mândru de el, de acolo de sus. Mihai îi sfătuieşte pe toţi cei care îi pot ajuta pe semenii lor aflaţi în nevoie să nu ezite, pentru că viaţa e cel mai preţios dar pe care ni l-a dat Dumnezeu şi toţi avem datoria să o protejăm şi putem să facem minuni în numele ei.

Campania " Viaţă pentru viaţă” este un prilej să descoperim minunile sădite în noi de Dumnezeu! Gândiţi-vă la cei care se află pe o lungă listă de aşteptare. Gândiţi-vă la cei care preţuiesc cu disperare fiecare strop de viaţă şi, dacă vă stă în putere, dăruiţi viaţă pentru viaţă!

 

Program Acasa TV
  • Marți
  • 06:00 Iubire si pacat
    135 min
    08:15 Juramant pentru o viata
    60 min
    09:15 Ramasitele trecutului
    45 min
    10:00 Norocul lui Loli!
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Rosalinda
    60 min
    13:00 Ramasitele trecutului
    60 min
    14:00 Dallas
    60 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Soarta nu pune intrebari
    60 min
    17:00 Contele: dragoste si onoare
    120 min
    19:00 Iubire si pacat
    135 min
    21:15 Juramant pentru o viata
    60 min
    22:15 Dallas
    60 min
    23:15 Inima nu minte
    75 min
    00:30 Rosalinda
    60 min
    01:30 Ramasitele trecutului
    60 min
    02:30 Juramant pentru o viata
    45 min
    03:15 Dallas
    60 min
    04:15 Acasa la romani
    60 min
    05:15 Stirile Acasa Magazin
    45 min
    06:00 Iubire si pacat
    120 min
Modifică setările cookies