O poveste emoţionantă, o lecţie de iubire necondiţionată şi dăruire. Părinţii şi frăţiorii unei fetiţe de numai trei anişori au ajuns să muncească de dimineaţa până seara, până cad frânţi de oboseală .Pentru că vor să o salveze pe Monica, fetiţa lor bolnavă, sunt hotărâţi să-şi vândă singura avere: turma de oi.
Doiniţa şi Ion sunt nişte oameni simpli care şi-au dorit întotdeauna să fie părinţi. Şi Dumnezeu le-a împlinit dorinţa. Au cinci copii frumoşi şi buni, numai că un mare necaz le-a umbrit fericirea. Monica, mezina familiei s-a născut cu o malformaţie la inimă. De trei ani, mama şi tatăl ei bat la uşile medicilor, merg din spital în spital şi încearcă să-şi salveze copilul.
Ion îşi iubeşte copiii mai mult decât orice pe lume şi niciun sacrificiu nu este prea mare atunci când este vorba despre familia lui. Poate pentru că viaţa pe care a avut-o a fost extrem de grea, nedreaptă, iar toată bruma de avere pe care o are a agonisit-o prin munca lui, cu propriile sale forţe. Şi acum îşi aminteşte cât de greu i-a fost. A pornit de jos, dar nu s-a plâns niciodată.
Monica are nevoie de noi. Frăţiorii şi părinţii ei nu reuşesc să o salveze singuri, oricât de mult ar munci, oricâte sacrificii ar face. Chiar dacă îşi vând casa, chiar dacă renunţă la oiţele lor atât de dragi, nu pot strânge 50.000 de dolari. Toată agoniseala lor de-o viaţă nu valorează mai mult de 15.000 de euro. Numai noi îi putem ajuta, numai bunătatea inimii noastre le poate reda încrederea, zâmbetul, fericirea pe care n-au mai simţit-o de aproape trei ani, de când au aflat că fetiţa este bolnăvioară. Să nu rămânem indiferenţi, să dăruim, să fim buni, generoşi, să-i ajutăm, de la inimă, la inimă.
Titular: Olariu Doiniţa
Raiffeisen Bank
Sucursala Oraviţa- Caraş Severin
USD - RO76RZBR0000060010637306
LEI - RO87RZBR0000060010637302
| 06:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 09:00 | La marginea lumii 60 min
|
| 10:00 | Fata din vis 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Suflet de gheata 60 min
|
| 13:00 | Domenica 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Sapte pasi catre iubire 60 min
|
| 17:00 | Adevar ascuns 120 min
|
| 19:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
| 21:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 22:00 | Dallas 60 min
|
| 23:00 | Un destin la rascruce 60 min
|
| 00:00 | Iubirea din mine 60 min
|
| 01:00 | Inimi de cenusa 120 min
|
| 03:00 | Alaca - iubire si tradare 105 min
|
| 04:45 | Ce se intampla, doctore? 30 min
|
| 05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
| 06:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|