În România, Loredana făcea Facultatea de Drept. Îşi făcea planuri dar îi era tot mai greu. Nu mai suporta să le tot ceară bani părinţilor şi vroia să reuşească, să fie stăpână pe soarta ei.
Aşa se face că a plecat la o mătuşă în Spania. A acceptat orice muncă, fără să se plângă de nimic. Şi dintr-odata în viaţa ei a aparut un tânăr desăvârşit, Juan: a fost dragoste la prima vedere!
După doi ani de pasiune împărtăşită, după ce au văzut că se înţeleg şi se potrivesc, Loredana şi Juan s-au căsătorit. Cununia religioasă au făcut-o în România, acasă la Loredana. Juan a fost fermecat de ţara noastră. Din tot ce înseamnă România, Juan iubeşte cel mai mult mâncarea. De când a cunoscut-o pe Loredana, aproape că a uitat de mâncarea spaniolă. Părinţii Loredanei s-au pregatit temeinic pentru nuntă, au făcut vin şi tuică şi au tăiat porcul.
În biserică, cei doi au fost foarte emotionaţi. Slujba s-a ţinut în două limbi, română şi spaniolă. La petrecere, Juan i-a dat gata pe toţi cu talentul său de dansator, cu focul său spaniol, cu pasiunea lui pentru viaţă. Ceea ce a fascinat pe toată lumea a fost furatul mirelui; mireasa a ajuns la negocieri serioase!
După nuntă, Loredana şi Juan s-au întors la rostul lor din Spania. E frumoasă România, dar se gândesc să vină acasă abia când vor fi pensionari. Până atunci, Spania rămâne ţara tuturor posibilităţilor.
Loredana şi Juan au un magazin, o afacere de familie. Le merge bine, muncesc mult, dar au satisfacţii. Îşi fac planuri, îşi doresc copii, au toată viaţa înainte şi ştiu că pot să facă tot ce îşi doresc pentru că se iubesc.
| 06:00 | Secretul care ne uneste 135 min
|
|---|---|
| 08:15 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 09:15 | Ramasitele trecutului 45 min
|
| 10:00 | Iubirea din mine 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Rosalinda 60 min
|
| 13:00 | Ramasitele trecutului 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Sapte pasi catre iubire 60 min
|
| 17:00 | Contele: dragoste si onoare 120 min
|
| 19:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
| 21:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 22:00 | Dallas 60 min
|
| 23:00 | Un destin la rascruce 60 min
|
| 00:00 | Rosalinda 60 min
|
| 01:00 | Ramasitele trecutului 60 min
|
| 02:00 | Speranta si mandrie 195 min
|
| 05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
| 06:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|