Înger sau demon? Adevăr sau minciună? Pe de-o parte îşi spune "sclav" şi practică tehnici sado-masochiste, pe de alta poartă sutană şi vorbeşte mieros din Scriptură. Pe de-o parte, se autointitulează Stephano Papa, pe site-urile sado-masochiştilor, pe de alta se numeşte cu evlavie arhimandritul şi doctorul Ştefan Popa care păstoreşte parohia ortodoxă Sfântul Ştefan de la Roma. Totul a început când un reporter al cotidianului "Can-Can" a fost invitat la casa preotului din Bucureşti, la un exerciţiu sado-masochist. Sfinţia Sa a ales să joace rolul sclavului.
După "scenă", ziariştii au aflat că părintele Ştefan Popa a plecat la Roma, unde slujeşte într-o biserică amenajată într-o casă, într-o zonă populată de prostituate, travestiţi şi narcomani. Un alt reporter a stârnit mare vâlvă când a fost acostat de părinte şi invitat în subsolul casei parohiale.
Însă, casa parohială a bisericii Sfântul Ştefan este şi un loc în care şi-au găsit adăpost mulţi români cinstiţi şi cu frică de Dumnezeu. Oameni săraci, care au plecat în străinătate să câştige o pâine. Echipa "Poveştirilor" i-a găsit în tensiune, supăraţi şi revoltaţi de tot scandalul. Au acte, sunt înregistraţi la poliţie, au familii, au copii, muncesc din greu şi nu vor să fie trataţi drept partenerii de sado-masochism ai părintelui Ştefan. Sunt uniţi, trăiesc ca o mare familie şi sunt împreună la bine şi la rău.
Apartenenţa părintelui Ştefan la biserica ortodoxă Română nu este recunoscută de reprezentanţii Patriarhiei Române. În replică, Ştefan Popa a declarat că aparţine de Patriarhia Ecumenică din Constantinopol. După tot scandalul însă, el şi-a dat demisia.
| 06:00 | Secretul care ne uneste 135 min
|
|---|---|
| 08:15 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 09:15 | Ramasitele trecutului 45 min
|
| 10:00 | Iubirea din mine 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Rosalinda 60 min
|
| 13:00 | Ramasitele trecutului 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Sapte pasi catre iubire 60 min
|
| 17:00 | Contele: dragoste si onoare 120 min
|
| 19:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
| 21:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 22:00 | Dallas 60 min
|
| 23:00 | Un destin la rascruce 60 min
|
| 00:00 | Rosalinda 60 min
|
| 01:00 | Ramasitele trecutului 60 min
|
| 02:00 | Speranta si mandrie 195 min
|
| 05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
| 06:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|