O demonstraţie de acest fel a avut loc la un eveniment monden. Toată suflarea celor frumoşi, celebri şi bogaţi a fost prezentă acolo. Cu mic, cu mare, de la cântăreţi la oameni politici, vedetele au arătat cât de mult le pasă de soarta planetei.
Nu e prima oară când vipurile se strâng pline de curiozitate să schimbe zâmbete şi politeţuri la o prezentare de modă. Colecţii de toamnă-iarnă s-au mai văzut, dar, ceea ce a fost mai deosebit la prezentarea Clarei Rotescu a fost faptul că a demonstrat că poţi fi în trenduri şi în hăinuţe ecologice.
Toată lumea ştie că morcovii şi roşiile de la ţăranii din piaţă sunt mai „bio” şi mai „eco” decât cele din supermarketuri. Ecologia le-a cucerit şi pe vedetele noastre cât ai spune „verde” şi ai zice că a devenit ea însăşi o modă. Ca să arate cât de mult le pasă şi cât de mult iubesc mediul, vipurile au primit în dar câte o bicicletă cu care să dea un exemplu tuturor că e mai sănătos pentru întreaga planetă să mai laşi maşina acasă.
Valentina şi Cristian Boureanu, Luminiţa Anghle, Claudia Neghină, Monica Columbeanu şi chiar Mircea Solcanu au recunoscut că ar merge cu bicicleta mai des pentru a reduce poluarea şi pentru că este sănătos să faci mişcare.
E toamnă şi lumea vrea să ştie ce se poartă, aşa că evenimentele de modă se ţin lanţ. Cătălin Botezatu are o experienţă vastă în îmbrăcarea modelelor de pe podium şi asta se vede şi în vestimentaţia sa. Celebrul creator străluceşte în hainele sale pline de etichete ale altor designeri, străini şi mai renumiţi...
Când auzi Swarovski şi euro e clar că eşti la un eveniment monden, iar la astfel de manifestări e imposibil să nu auzi vreo bârfă nouă. Nici o ştire, nici un zvon, nici o bombă de presă nu scapă de comentariile vedetelor.
La o prezentare de modă găsim multe vedete, dar prezenţele unora ne pot lua prin surprindere. Relaxat, binedispus şi plin de eleganţă, Cristian Ciocan, purtătotul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, nu a scăpat din ochi nici o piesă a colecţiilor de pe scenă. Nu se ştie dacă le păzea, dacă urmărea vreo infractoarea sau dacă se afla acolo din pură pasiune pentru modă.
06:00 | Flori insangerate 120 min
|
---|---|
08:00 | Capcana razbunarii 60 min
|
09:00 | Familia 60 min
|
10:00 | Drumul catre tine 60 min
|
11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
12:00 | Amor real 60 min
|
13:00 | Evadatele 120 min
|
15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
16:00 | Fata cu ochi de onix 60 min
|
17:00 | Sub semnul iubirii 120 min
|
19:00 | Flori insangerate 120 min
|
21:00 | Capcana razbunarii 60 min
|
22:00 | Familia 60 min
|
23:00 | Indragostiti din interes 60 min
|
00:00 | Amor real 60 min
|
01:00 | Capcana razbunarii 60 min
|
02:00 | Inima nu minte 180 min
|
05:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
06:00 | Flori insangerate 120 min
|