Chiar dacă este un om ocupat şi îşi petrece ore multe în laborator, Gabriel îşi face întotdeauna timp şi pentru familie şi plimbări. Ştie să se bucure de frumuseţile şi atracţiile din Dorthmund şi are un hobby la care nu poate renunţa: pescuitul.
Nimic pe lume nu le-a adus Smarandei şi lui Gabriel bucurie mai mare decât reîntâlnirea cu copiii lor. Dorul de ei le-a sfâşiat sufletul clipă de clipă, dar le-a dat şi puterea să nu se dea bătuţi atunci când le-a fost greu. Eforturile şi lacrimile le-au fost răsplătite însă. După zile fără număr de sacrificii, au reuşit să îşi aducă fata şi băiatul lângă ei. Niciodată nu au fost mai fericiţi decât în ziua în care i-au strâns din nou în braţe.
Pe Gabriel şi Smaranda Lungu i-a legat şi îi leagă şi faptul că au avut aceeaşi pasiune, că lucrează în acelaşi domeniu, se înţeleg, se iubesc, sunt împliniţi şi le place să-şi petreacă timpul liber împreună.
Familia Lungu trăieşte româneşte în Germania! Bucatele cu specific ardelenesc nu au cum să lipsească de pe masa lor. Nici Gabriel, nici Smaranda nu au renunţat la mâncărurile noastre. Li se par cele mai gustoase şi nu le-ar da pe nimic altceva. Aşa că, îşi ospătează şi copiii ca acasă.
Smaranda şi Gabriel Lungu nu vor uita niciodată prin câte au trecut ca să ajungă aici, să aibă ce şi-au dorit. Dar au crezut în visul lor, s-au iubit, s-au susţinut şi au avut încredere în ei. Numai aşa au reuşit!
| 06:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 09:00 | La marginea lumii 60 min
|
| 10:00 | Fata din vis 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Suflet de gheata 60 min
|
| 13:00 | Domenica 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Sapte pasi catre iubire 60 min
|
| 17:00 | Adevar ascuns 120 min
|
| 19:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
| 21:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 22:00 | Dallas 60 min
|
| 23:00 | Un destin la rascruce 60 min
|
| 00:00 | Iubirea din mine 60 min
|
| 01:00 | Inimi de cenusa 120 min
|
| 03:00 | Alaca - iubire si tradare 105 min
|
| 04:45 | Ce se intampla, doctore? 30 min
|
| 05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
| 06:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|