La Povestiri adevarate: Transplantul de organe, o noua sansa pentru mii de bolnavi

La "Poveştiri adevărate" am crezut şi credem în viaţă. Am înţeles suferinţa unor tineri, chinul unor copii nevinovaţi care aveau nevoie cu disperare de o operaţie salvatoare de transplant, aveau nevoie de o a doua şansă, de o altă viaţă.

Când te îmbolnăveşti, viaţa devine un chin nedrept, când copilul tău suferă, nimic nu mai are sens. Mihăiţă este un copilaş care nu mai avea puterea să trăiască. Un copilaş născut din iubire, primul bebe al unor tineri frumoşi şi încrezători în puterea oamenilor de a dărui viaţă pentru viaţă, de la inimă la inimă.

Când suferi, viaţa primeşte alt preţ. Niciun sacrificiu nu este prea mare pentru ca viaţa să continue. Aşteptarea era cumplită şi pentru Sebi. Copilul şi părinţii săi se aflau în mare impas. L-am întâlnit în ziua în care împlinea doi ani, o aniversare tristă. Băieţelul s-a născut cu o malformaţie a ficatului şi se agaţă cu disperare de fiecare clipă de viaţă. Zâmbetul, copilăria, viaţa lui, toate depindeau de o sumă uriaşă, 85.000 de euro.

Oricâtă suferinţă ar exista, cursul vieţii nu poate fi oprit. Povestea lui Andi Mihail o urmărim de opt ani. Andi, tânărul care scrie poezii despre puterea vieţii, suferea de fibroză pulmonară, o boală de care tatăl său s-a stins. Andi a aşteptat îndelung să primească un alt plămân, s-o ia de la capăt, să trăiască. Chinul său era uriaş. În spital, se refugia în scris, pentru că sufletul său era prea plin de atâtea dorinţe şi visuri.

Andreea Drăgan avea numai opt ani şi viaţa îi era atât de amară şi de nedreaptă, trăia mai mult în spital. Aştepta o nouă inimă, iar părinţii ei au făcut datorii uriaşe ca s-o salveze.

Ioana Alexe primise un verdict necruţător, avea amândoi rinichii distruşi de boală, iar copiii ei erau îngroziţi: mama lor mai avea de trăit 30 de zile. Cumplit răgaz, groaznică aşteptare.

Ca să trăiască, toţi aceşti copii, toţi aceşti oameni aveau nevoie de o operaţie de transplant. Viaţa lor se afla pe muchie de cuţit. Se agăţau cu disperare de o ultimă speranţă, aşteptau înfriguraţi un donator, un miracol.

Au aşteptat ca cineva să le transforme suferinţa în speranţă de viaţă. Au aşteptat transplantul care să le dea înapoi tot ce le-a luat boala.

După ce s-au chinuit enorm, după sacrificii uriaşe, lacrimi şi rugăciuni, Dumnezeu şi-a întors faţa spre ei, prin iubirea oamenilor! S-au născut a doua oară, au simţit mereu iubirea şi rugăciunile celor dragi. Au simţit solidaritatea noastră în faţa unor situaţii de viaţă şi de moarte.

„Poveştirile adevărate” au devenit un loc de întâlnire pentru cei mai curajoşi oameni. Zeci de persoane s-au oferit să-şi doneze câte un organ, de bunăvoie şi total dezinteresat. Au pus mai presus de orice, viaţa unor oameni pe care nici măcar nu-i cunoşteau.