La Povestiri adevarate: Un batran de 82 de ani isi ingrijeste cu dragoste sotia bolnava

Un bătrânel de 82 de ani îşi îngrijeşte cu atâta dragoste soţia bolnavă, încât ai spune că trăieşte numai pentru ea. Când îi dă să mănânce, se satură şi el. Când ea plânge, şi el e trist. Sunt un singur suflet, într-o lume care nu mai vrea să ştie de ei.

Odată, demult, viaţa lui Gheorghe şi-a Ruxandrei era cu totul altfel: împlinită, armonioasă. Zilele li se scurgeau în linişte. Se iubeau şi nu erau atât de singuri cum sunt acum. Aveau tot ce-şi doreau. Astăzi însă, bătrâneţea le este amară şi chinuită. N-a mai rămas nimeni lângă ei; rudele apropiate le-au întors spatele. Se au doar unul pe celalălt, şi sentimentele care-i leagă până la moarte.

Gheorghe are 82 de ani, iar Ruxandra are 66 de ani şi sunt căsătoriţi de 35 de ani. Din iubire s-au luat şi tot iubirea îi ajută să reziste. Gheorghe, cu toate că e foarte bolnav şi el, o îngrijeşte pe Ruxandra ca pe un copil. Îi dă să mănânce, o schimbă şi o spală, îi dă tratamentul. Este atent, tandru şi blând cu ea. N-o scapă din ochi, întocmai ca un adolescent îndrăgostit care nu se poate dezlipi de lângă fata care-i este dragă.

Ruxandra are nevoie de Gheorghe ca de aer, clipă de clipă. Nu poate să facă niciun pas fără el, e paralizată de patru ani. Chiar dacă şi bătrânul e foarte bolnav, trece peste neputinţa lui, ca s-o ajute pe ea.

Acum, nimeni nu se mai uită la ei. Gheorghe şi Ruxandra îşi trăiesc bătrâneţea uitaţi de toată lumea. Cei doi bătrânei au şi copil, şi nepoţi, însă nimeni nu le calcă pragul. Singurătatea şi durerea şi-au făcut cuib în sufletul lor. Sunt trişti şi săraci; aproape toţi banii lor se duc pe medicamente.

Echipa „Poveştirilor” a luat legătura cu cei de la Asistenţa socială, pentru a găsi o soluţie pentru problemele lor. Ioana Mates, director la Asistenţa Socială la Primăria Voluntari le-a promis că, de două ori pe săptămână, va veni la ei acasă o asistentă medicală şi li se va asigura aprovizionarea cu alimente şi tot ce mai au nevoie. Echipa „Poveştirilor” i-a lăsat pe Gheorghe şi Ruxandra cu privirea scăldată în lacrimi. Parcă nu le venea să creadă că nişte oameni pe lumea asta s-au mai interesat de soarta lor. Tot ce-şi doresc este un suflet care să le poarte de grijă, numai să nu se mai simtă abandonaţi, excluşi.