Piesa “Şatra în asfinţit” este compusă de Eugen Doga şi este remixată de Loredana, pe versuri de Florin Busuioc, Loredana şi Connect-R. Telespectatorii au văzut în premieră, la “Poveştiri de noapte”, videoclipul melodiei şi au aflat multe amănunte interesante atât despre cum a fost realizat acesta cât şi despre telenovela în care Loredana se află în dublă ipostază: de cântăreaţă şi de actriţă.
În “Inimă de ţigan” Lori o va interpreta pe Rodia, o ţigancă pasională, spiritul liber al şatrei care nu are deloc o viaţă uşoară. “Rodia este un personaj care m-a cucerit încă de la început, mi-a plăcut numele şi mi-a plăcut că are o istorie foarte interesantă. Are un suflet bun, e foarte miloasă şi rezonează cu problemele celor mai slabi şi mai neajutoraţi”, povesteşte Loredana. Cât despre zona muzicală a telenovelei, ea spune că: “Am luat cântecele lui Eugen Doga din Şatra, le-am remixat intr-o formulă contemporană, am pus un pasaj de rap, orchestraţia este foarte groovy şi dansabilă. Am înregistrat piesele împreună cu orchestra mea <<Agurida>>. Vreau ca toată muzica să aibă amprenta pasiunii şi a iubirii, să reuşesc să exprim într-un fel cât mai potrivit atmosfera si personajele din telenovelă. Ele m-au inspirat si m-au dus spre această abordare”.
Pe lângă genericul de început, Loredana va interpreta şi piesa genericului de final, care se numeşte “Zăpada palmei tale”, muzică Adrian Enescu şi versuri Lucian Avramescu şi de asemenea mai multe piese în diverse episoade din noua producţie ACASĂ.
| 06:00 | Iubire si pacat 135 min
|
|---|---|
| 08:15 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 09:15 | Ramasitele trecutului 45 min
|
| 10:00 | Norocul lui Loli! 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Rosalinda 60 min
|
| 13:00 | Ramasitele trecutului 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Soarta nu pune intrebari 60 min
|
| 17:00 | Contele: dragoste si onoare 120 min
|
| 19:00 | Iubire si pacat 135 min
|
| 21:15 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 22:15 | Dallas 60 min
|
| 23:15 | Inima nu minte 60 min
|
| 00:15 | Rosalinda 60 min
|
| 01:15 | Ramasitele trecutului 60 min
|
| 02:15 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 03:15 | Dallas 60 min
|
| 04:15 | Acasa la romani 60 min
|
| 05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
| 06:00 | Santa Diabla 120 min
|