Matei Corvin: "Am început cu un ciocan, un cuţit de subţiat piele şi un cleşte pentru calapoade"

Matei Corvin este un adevărat îmblânzitor de piele, scrie The One.

Când ai început să faci pantofi?
De prin ‘95. Eram student la Design şi mi tot căutam pantofi. Port 45. Cineva mi-a recomandat “ultimii meseriaşi de viţă nobilă” de la un centru de comandă. M-am dus cu schiţe, materiale chiar şi cu calapoade de prin ‘41, pe care le aveam de la bunicul meu. Mi-au făcut cu totul altceva. M-au dărâmat… aşa că am început singur să-mi fac pantofii. Am prins gustul, şi până am terminat facultatea aveam vreo 5-6 perechi făcute de mine.

Ce crezi, dacă nu mergi cu mulţimea devii un ciudat?
Nu ştiu dacă avem vreun artist de geniu care să fi fost şi bine văzut. Acum mi-a venit în minte Aman, parcă ar fi avut un gen de aură de monden, în rest... Eminescu, Luchian, Brâncuşi erau nişte inadaptaţi, în ciuda faptului că erau sclipitori de la început. Nu au fost mediocri şi prin voinţa proprie au reuşit să se afirme şi lumea s-a minunat „vai, ce evoluţie spectaculoasă“…

Şi în modă se întâmplă la fel?
Cam da, pentru că e mult mai lesne... După facultate am lucrat cu Rita Mureşan la două colecţii. Am ţinut în mână tiparele, producţia şi mici corecţii la viziune. Nu mi se părea o idioţenie ce enunţa ea, dar erau formule clasice rezultate din experienţa de model la Milano. Împrumuta nişte ingrediente cu care jongla pe mâinile ei stângi. Atunci am văzut şi ce făcea Botezatu, care era în plină ascensiune, şi Janine, cu efervescenţa show-urilor ei care aveau în spate o turmă de oameni… mergeau pe un drum ştiut.

Regreţi că faci parte din generaţia asta?
Nu, nu vreau să par cinic şi nici să-mi plâng de milă. Nu sunt nici modest, dar încerc să păstrez o bună-cuviinţă în poziţia pe care o am.

Nu eşti cam poet?
“Cam” poet, da. Vreau să spun că am început cu un ciocan, un cuţit de subţiat piele şi un cleşte pentru calapoade. Toate astea sunt detalii, pe lângă abilităţile mele de a “îmblânzi” pielea. Mă exprim dincolo de ceea ce se vede, fac lucruri care stârnesc interesul celorlalţi. Sunt oameni care vin la mine şi caută uneori cu infrigurare să intre pe lista de priorităţi, nu pentru că sunt eu valoros, ci pentru că am capacitatea de a comunica cu ei.

Continuarea articolului în ultimul număr al revistei The One.