Medeea s-a implicat în acest proiect din dorinţa de a da o mână de ajutor celor mici. “Propunerea a venit de la o familie de francezi după ce m-au văzut în filmul “Je vous trouves tres beau”. Am acceptat imediat, mai ales că-mi doream foarte mult să îi ajut pe copiii fără posibilităţi. Aşa că am “în grijă” 24 de copii. Deşi sarcina mea este mai mult administrativă, cum am timp dau o fugă la sediul fundaţiei şi mă joc cu cei mici, îi învăţ să cânte, să joace roluri. Sunt atât de entuziaşti, încât plec cu greu de acolo”, mărturiseşte îndrăgita actriţă.
Fundaţia Valentina are în grijă 100 de copii. “La sediul fundaţiei, copiii vin după şcoală, îşi fac temele, mănâncă, se joacă, învaţă să picteze. Încercăm, de fapt, să le oferim ceea ce ar trebui să le ofere părinţii dar, din motive financiare, nu pot” spune Medeea.
Asemeni asistentei Mara din serialul “Doctori de mame”, Medeea Marinescu se implică în tot pentru ca cei mici să aibă tot ce le trebuie. A organizat strângeri de fonduri la Institutul Francez din Bucureşti, dar şi la Paris, le aduce celor mici jocuri, hăinuţe sau dulciuri. “E normal ce fac, îmi sunt foarte dragi şi vreau să plece în viaţă cu o şansă egală cu a copiilor cărora părinţii le pot oferi tot ce-şi doresc”, spune Medeea.
Click aici şi vezi pagina specială a serialului "Doctori de mame"!
| 06:00 | Iubire si pacat 135 min
|
|---|---|
| 08:15 | Juramant pentru o viata 45 min
|
| 09:00 | Rasarit 60 min
|
| 10:00 | Norocul lui Loli! 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Fructul oprit 60 min
|
| 13:00 | Rasarit 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Soarta nu pune intrebari 60 min
|
| 17:00 | Monteverde 120 min
|
| 19:00 | Iubire si pacat 135 min
|
| 21:15 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 22:15 | Dallas 60 min
|
| 23:15 | Inima nu minte 75 min
|
| 00:30 | Fructul oprit 60 min
|
| 01:30 | Rasarit 60 min
|
| 02:30 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 03:30 | Dallas 45 min
|
| 04:15 | Doctorul casei 60 min
|
| 05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
| 06:00 | Iubire si pacat 120 min
|