În acest fel, vei găsi imediat orice obiect ai nevoie, câștigând astfel timp prețios, mai ales atunci când apare o urgență. Iată câteva trucuri de organizare a mașinii, foarte simple și ușor de aplicat.
1. Păstrează documentele mașinii la îndemână
Sigur ți s-a întâmplat să auzi „actele la control” de la un polițist și să îl simți cum își pierde răbdarea cât timp tu cauți asigurarea printre CD-uri vechi și șervețele folosite. Nici talonul nu mai este acolo unde știai tu că l-ai pus după ultimul ITP.
Poți evita astfel de momente jenante dacă păstrezi toate actele mașinii, organizate frumos, într-o mapa special creată în acest scop. O poți ține sub scaunul pasagerului din dreapta, că să ai acces ușor la ea, ori de câte ori este nevoie.
2. Reutilizeaza cutiile goale de șervețele
Dată viitoare când golești o cutie de șervețele, pune în ea mai multe pungi. Ține cutia în mașînă și din ea poți lua câte o pungă, atunci când ai nevoie să arunci gunoiul (spre exemplu, șervețelele folosite sau sticle goale). Astfel îți va fi mult mai ușor să păstrezi mașînă curată.
3. Pune obiectele mici în cutii speciale
Achiziționează o cutie de scule auto metalică și păstrează în ea toate obiectele care se pot rătăci prin toată mașînă. De la șuruburi, la monezi și clame, dacă sunt toate în același loc îți va fi mult mai ușor să le găsești atunci când ai nevoie.Deoarece se închide perfect și nu există riscul să se desfacă, o poți depozita în portbagaj, pentru a nu ocupă loc în mașînă.
4. Folosește un organizator de pantofi
Folosește un organizator pentru pantofi, în care poți depozita foarte ușor tot ce vrei, de la șervețele umede, la scutece. Jucăriile, creioanele colorate, ochelarii de soare, chiar și o păturică, toate își găsesc locul în suportul de pantofi transformat în cel mai practic organizator.
Partea bună este că îl poți agață pe tetiera scaunului din dreapta șoferului, astfel încât lucrurile din ele vor fi la îndemână și nici nu ocupă spațiu în mașînă.
5. Menține curate spațiile pentru pahare
O zona care nu pare niciodată suficient de curată este cea destinată paharelor. Acum poți scapă de această problema sâcâietoare cu ajutorul formelor de silicon, cum sunt cele folosite pentru brioșe.
Trebuie doar să găsești dimensiunea potrivită și să le pui în spațiul pentru pahare. Formele se pot scoate și se pot curată foarte ușor.
După cum poți observă, nu este atât de greu să menții curățenia și ordinea în mașînă, dacă vei recurge la câteva trucuri extrem de simple și de accesibile.
06:00 | Flori insangerate 120 min
|
---|---|
08:00 | Capcana razbunarii 60 min
|
09:00 | Familia 60 min
|
10:00 | Cabo, iluzii in Paradis 60 min
|
11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
12:00 | Amor real 60 min
|
13:00 | Evadatele 120 min
|
15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
16:00 | Fata cu ochi de onix 60 min
|
17:00 | Sub semnul iubirii 120 min
|
19:00 | Flori insangerate 120 min
|
21:00 | Capcana razbunarii 60 min
|
22:00 | Familia 60 min
|
23:00 | Indragostiti din interes 60 min
|
00:00 | Amor real 60 min
|
01:00 | Capcana razbunarii 75 min
|
02:15 | Inima nu minte 180 min
|
05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
06:00 | Ajutor, ma indragostesc! 120 min
|