În mod cert o anvelopă all-season costă mai puțin decât o anvelopă de vară și una de iarnă, pe același segment de pneuri. Nu vorbim acum de un pneu premium all-season și două anvelope de buget. Nu punem în discuție calitatea acestora ci doar caracteristica de utilizare. Dacă pentru o flotă de vehicule această soluție poate părea foarte bună pentru reducerea stresului pe departamentul logistic, pentru utilizarea personală situația este diferită. Vă doriți cea mai sigură soluție pentru mașina dumneavoastră. Alegerea anvelopei de vară pentru sezonul cald este, categoric, cea mai bună soluție. Aceasta va avea un randament energetic bun, va avea o aderență potrivită și nici nu vă va obosi la drumuri lungi cu un nivel ridicat de zgomot. Pe de altă parte anvelopele all-season, din cauza striațiilor și șanțurilor adânci de pe profil, vor fi mai puțin aderente și vor fi mai zgomotoase. Iarna, ce-i drept, se vor comporta mai bine decât un set de pneuri dedicate sezonului estival, dar vor fi inferioare unora dedicate sezonului rece.
Anvelopele all-season chiar dacă au șanțuri care să permită evacuarea rapidă a apei și zăpezii dintre striuri, nu vor fi foarte eficiente pe zăpadă. Pe un asfalt ud, la temperaturi scăzute, vor fi decente și, uneori, chiar ușor superioare celor de iarnă. Asta până când zăpada își face simțită prezența, culoarea asfaltului începe să nu se mai vadă și totul devine alb. În acel moment deja cei care au pneuri all-season încep să simtă diferența prin alungirea distanțelor de frânare, pierderea aderenței chiar la viteze mici și uneori imposibilitatea de a controla un derapaj. Chiar dacă mașinile moderne au tot felul de sisteme electronice de control al stabilității, nu pot face nici acelea minuni. Au limite și, de regulă, când le ating nu mai sunt eficiente.
Așadar, utilizarea anvelopelor all-season pe întreg anul nu aduce decât un avantaj financiar la achiziția pneurilor și prin faptul că nu se mai cheltuie bani cu schimbarea pe sezon. Totodată există, din păcate, tendința ca cei care au astfel de pneuri să nu mai calce printr-o vulcanizare până când nu au nevoie de alte anvelope. Cu alte cuvinte nu-și vor mai verifica nici unghiurile direcției, nici echilibrul roților și nici nu vor face rotația pneurilor la fiecare 20,000 km. Prin urmare, la o utilizare corectă, nu se va economisi timp cu schimbarea acestora. Singura diferență ar fi că nu va mai trebui să le transportați în portbagaj de acasă la stația service și retur. Dar, dacă alegeți să vă depozitați roțile la hotelul de anvelope al vulcanizării respective, atunci nici asta nu va mai fi nevoie, și vor fi depozitate și corespunzător. Prin urmare, singurul avantaj ar putea fi cel economic, prin care achiziționați un singur set în loc de două. Dar este oare așa?
Dacă un set de anvelope rezistă aproximativ 60.000 km în condiții de utilizare normală (aproximativ trei ani), rezultă că după acest timp sau număr de kilometri va trebui să schimbați setul de pneuri all-season dacă le utilizați tot anul. În schimb, dacă utilizați două seturi, atunci rezultă că la un rulaj mediu anual de 20,000 km cele două rânduri de anvelope (vară-iarnă) le veți schimba după șase ani. În general, două seturi de anvelope all-season costă mai mult decât un set de anvelope de iarnă și unul de pneuri de iarnă. Prin urmare, nici argumentul economic nu mai stă în picioare. Dacă, în schimb, aveți o flotă de vehicule și nu vă interesează de echilibrare sau schimb de pneuri pentru că oricum după trei ani veți schimba toate mașinile din parc, atunci da, costurile vor fi mai mici. Pentru orice altă situație însă, alegeți cu încredere un set de vară și unul de iarnă.
Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.
06:00 | Flori insangerate 120 min
|
---|---|
08:00 | Capcana razbunarii 60 min
|
09:00 | Familia 60 min
|
10:00 | Cabo, iluzii in Paradis 60 min
|
11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
12:00 | Amor real 60 min
|
13:00 | Evadatele 120 min
|
15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
16:00 | Fata cu ochi de onix 60 min
|
17:00 | Sub semnul iubirii 120 min
|
19:00 | Flori insangerate 120 min
|
21:00 | Capcana razbunarii 60 min
|
22:00 | Familia 60 min
|
23:00 | Indragostiti din interes 60 min
|
00:00 | Amor real 60 min
|
01:00 | Capcana razbunarii 75 min
|
02:15 | Inima nu minte 180 min
|
05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
06:00 | Ajutor, ma indragostesc! 120 min
|