Pe 4 octombrie 1883, după ani întregi de negocieri cu diverse companii feroviare, Express d`Orient a plecat în prima sa călătorie, pe ruta Paris, Strasbourg, Munchen, Viena, Budapesta, Bucureşti, Giurgiu, Ruse, Varna, Constantinopol.
Vagoanele celui mai luxos tren din lume erau dotate cu piese de mobilier moderne, candelabre Lalique, paturi cu lenjerie de mătase sau catifea, decorațiuni din lemn exotic și alte obiecte de lux, astfel că prețurile călătoriilor nu erau la îndemâna oricui. Din această cauză, cei care își permiteau să călătorească cu Orient Express erau, în marea lor majoritate, membri ai familiilor regale, mari industriași sau reprezentanți de seamă din rândul aristocrației.
Mâncarea care se prepara si se servea in restaurant era evident din cele mai rafinate. Pasagerii puteau servi stridii, supă italiană cu pastă, calcan cu sos verde, file de vită cu cartofi chateau, platou vânătoresc, salată verde, pui în stil vânătoresc, budincă de ciocolată și multe alte delicatese. Cu siguranță, dintr-un astfel de tren nu puteau lipsi vinurile alese și nici șampania.
În anul 1934 faimoasa scriitoare britanică Agatha Christie a publicat romanul „Crima din Orient Express”. Acțiunea romanului a fost inspirată de un accident, mai exact în anul 1929 trenul a trebuit să staționeze câteva zile într-un orășel din Turcia din cauza unor căderi masive de zăpadă. Prin urmare, pasagerii au trebuit sa supraviețuiască timp de cinci zile la o temperatură de -25 de grade. Aceștia s-au mobilizat, fiind forțați la un moment dat să caute lemne pentru foc și să vâneze diferite animale care se regăseau în zona respectivă. Orient Express a mers însă chiar mai departe de granițele celebrului roman polițist sau a ecranizărilor acestuia, pătrunzând, așa cum era și firesc, și în lumea jocurilor video. The Last Express (1997), seria Agatha Christie produsă de The Adventure Company: And Then There Were None (2005), Murder on the Orient Express (2006) și Evil Under the Sun (2007) sau, mai nou, slotul video Orient Express, produs de compania dezvoltatoare de jocuri inovative Yggdrasil în 2017 au avut și încă au parte de un număr mare de fani. Potrivit recenziilor publicate pe site-urile dedicate fanilor de casino online România 2020, jocul produs de Yggdrasil nu este singurul slot inspirat de legendarul Orient Express, o altă companie - Gamesys, lansând tot în 2017 un slot asemănător, de această dată intitulat Agatha Christie’s Murder on the Orient Express Mai mult, în străinătate există chiar și un operator online de casino numit OrientExpress, semn clar că popularitatea extraordinară a Regelui Trenurilor nu a fost afectată prea tare de trecerea timpului sau de noile vedete ale căilor ferate precum Shanghai Maglev - 430,9 KM/H (China), Harmony CRH 380A - 379,9 KM/H (China) sau AGV Italo - 359,7 KM/H (Italia).
Revenind la topic, să mai spunem că, începând cu anul 1977, Orient Express a încetat sa aibă Istanbul ca destinație finală și a fost lansată o nouă rută de noapte de la Paris la București. După care ruta s-a scurtat până la Budapesta, zece ani mai târziu trenul a ajuns să circule până la Viena.
Acest tren a ajuns atât de faimos și datorită pasagerilor săi celebri. Cu acest tren a călătorit Regele Leopold care avea un întreg vagon numai al lui. Lawrence al Arabiei, Mata Hari sau Leo Tolstoy sunt doar câteva din multe alte celebrități care au călătorit cu Orient Expres. Tot acest tren l-a purtat pe Churchill pe ultimul său drum, în anul 1965, iar Hitler a parafat capitularea franceză tot aici.
06:00 | Ajutor, ma indragostesc! 120 min
|
---|---|
08:00 | Lectii de viata 60 min
|
09:00 | Intrebarea Mesei Rotunde S2 toamna 2024 45 min
|
09:45 | MasterChef 195 min
|
13:00 | Iubiri fara hotar 180 min
|
16:00 | Ajutor, ma indragostesc! 120 min
|
18:00 | Calea spre iertare 120 min
|
20:00 | State de Romania 60 min
|
21:00 | Vis de iarna 120 min
|
23:00 | Indragostiti din interes 60 min
|
00:00 | State de Romania 60 min
|
01:00 | Intrebarea Mesei Rotunde S2 toamna 2024 60 min
|
02:00 | Calea spre iertare 120 min
|
04:00 | Ce se intampla, doctore? 30 min
|
04:30 | Vis de iarna 90 min
|
06:00 | Ajutor, ma indragostesc! 120 min
|