În studiourile MediaPro din Buftea, locul fermecat unde se nasc poveştile din telenovele, prinţi şi prinţese, zmei şi vrăjitoare, piraţi şi îngeraşi au celebrat laolaltă 10 ani de poveste ACASĂ. Numai aici tigrişorii au fost paşnici şi blânzi, poliţiştii puşi pe distracţie, iar Ali Baba a uitat de cei patruzeci de hoţi. Popeye Marinarul a avut inima doldora de iubire, iar cerşetorul s-a simţit ca un prinţ.
Şi cum dintr-o poveste nu puteau lipsi Regele şi Regina, personajele de basm şi-au ales domnitorii care să-i ghideze ACASĂ, unde de 10 ani este iubirea.
Actorul Vladimir Găitan, profesorul Toma, din "Inimă de ţigan" a câştigat tronul cu veşminte de scoţian, cumpărate tocmai din Anglia şi şi-a serbat ziua de naştere alături de colegi.
Perechea sa a fost Albă ca Zăpada, întruchipată de Doiniţa Oancea, pe care telespectatorii o urmăresc tot în ”Inimă de ţigan”.
Pentru a cânta şi a încânta publicul, atât pe cei prezenţi cât şi pe telespectatori, au urcat pe scenă să cânte, Adela Popescu – cu 2 piese în primă audiţie, de pe noul ei album, ”Răspunsul meu”, care se va lansa în februarie - Lucian Viziru şi Dragoş Stănescu.
Loredana i-a încântat pe cei prezenţi cu un show de zile mari în care a încins atmosfera cu cântece deja cunoscute, printre care s-a numărat şi melodia ”Şatra în asfinţit”, de pe genericul telenovelei ”Inimă de ţigan”.
Invitatul special al serii a fost actorul mexican Gabriel Soto, care a venit în România să sărbătoarească 10 ani de poveste. El s-a distrat şi a dansat alături de vedetele ACASĂ şi a făcut parte din juriul care a desemnat Regele şi Regina Balului. Ora 12 noaptea a fost marcată de apariţia a 10 torturi cu artificii, moment aplaudat îndelung de toată asistenţa.
Vezi GALERIA FOTO de mai jos.
| 06:00 | Iubire si pacat 135 min
|
|---|---|
| 08:15 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 09:15 | Ramasitele trecutului 45 min
|
| 10:00 | Norocul lui Loli! 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Rosalinda 60 min
|
| 13:00 | Ramasitele trecutului 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Soarta nu pune intrebari 60 min
|
| 17:00 | Contele: dragoste si onoare 120 min
|
| 19:00 | Iubire si pacat 135 min
|
| 21:15 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 22:15 | Dallas 60 min
|
| 23:15 | Inima nu minte 75 min
|
| 00:30 | Rosalinda 60 min
|
| 01:30 | Ramasitele trecutului 45 min
|
| 02:15 | Juramant pentru o viata 45 min
|
| 03:00 | Dallas 45 min
|
| 03:45 | Acasa la romani 90 min
|
| 05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
| 06:00 | Iubire si pacat 120 min
|