Duminică, 27 aprilie, în prima zi de Paşte, de la ora12:15, ACASĂ difuzează documentarul “Pavarotti - O viaţă de legendă”.
Prin mărturii ale oamenilor care l-au cunoscut, dar şi declaraţii ale artistului, telespectatorii ACASĂ vor cunoaşte evoluţia profesională şi personală a celui care a fost considerat de critici “vocea secolului”.
Artistul s-a stins din viaţă în septembrie 2007, fiind răpus de cancer pancreatic şi a deţinut două recorduri în Cartea Guiness: unul pentru că a fost persoana care a primit cele mai multe chemări la scenă (165) şi al doilea pentru cel mai bine vândut album de muzică clasică.
Cei care vor urmări documentarul vor afla că Luciano Pavarotti, născut în Modena, orăşelul italian predestinat muzicii, care a dat lumii şi doi celebrii compozitori, Verdi şi Toscanini, a trăit într-o familie care i-a insuflat dragostea pentru muzică, tatăl său fiind tenor amator.
Părinţii lui l-au încurajat şi astfel, el s-a transformat dintr-un profesor de şcoală şi un agent de asigurări, în cel mai mare tenor al lumii, care a cântat la cele mai faimoase teatre de operă din Milano, Londra, New York şi San Francisco.
Ceea ce l-a făcut să se remarce şi să devină faimos au fost forţa vocii sale şi uşurinţa cu care putea atinge note dificile. La acestea s-a adăugat faptul că lui Pavarotti i-a plăcut să cânte pe gustul şi pe înţelesul tuturor, al publicului şi al criticilor. Rolul său reprezentativ de-a lungul carierei a fost Rodolfo din opera “Boema” a lui Pucinni.
Luciano Pavarotti este cunoscut ca fiind unul dintre “cei trei tenori”, ceilalţi doi fiind Placido Domingo şi José Carreras. Cel care i-a unit şi i-a convins să cânte împreună a fost Tibor Rudas. La fiecare concert pe care îl aveau împreună, cei trei căştigau câte un milion de dolari.
Tenorul a avut două căsnicii, prima cu Adua, iar a doua cu o femeie mult mai tânără decît el, care i-a rămas alături până la finalul vieţii, Nicoletta Mantovani. Cu aceasta din urmă Luciano a avut doi copii.
| 06:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 09:00 | La marginea lumii 60 min
|
| 10:00 | Fata din vis 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Suflet de gheata 60 min
|
| 13:00 | Domenica 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Sapte pasi catre iubire 60 min
|
| 17:00 | Adevar ascuns 120 min
|
| 19:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
| 21:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 22:00 | Dallas 60 min
|
| 23:00 | Un destin la rascruce 75 min
|
| 00:15 | Iubirea din mine 45 min
|
| 01:00 | Inimi de cenusa 120 min
|
| 03:00 | Alaca - iubire si tradare 105 min
|
| 04:45 | Ce se intampla, doctore? 30 min
|
| 05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
| 06:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|