Producătorul acestei fascinante telenovele sud-americane marca Televisa este José Alberto Castro, cel care a realizat şi proiectul de mare succes “Rubí”, adus în România de postul ACASĂ. Acesta s-a declarat foarte încântat de producţia “Pe cuvânt de femeie” şi de ecoul pe care aceasta l-a avut în Mexic: “Mă bucur că am reuşit să abordam o temă atât de actuală şi sper ca <<Pe cuvânt de femeie>> să se bucure şi în alte ţări de acelaşi succes pe care l-a avut în Mexic, unde a atins cote maxime de audienţă.”
Actriţa mexicană Edith González, cunoscută publicului ACASĂ din telenovelele “Inimă sălbatică”, “Salomé”, “Pădurea blestemată” şi “O lume a fiarelor” îşi descrie personajul, Vanesa Noriega, ca fiind “O femeie puternică, un suflet nobil, care trăieşte însă cu o mare tristeţe în suflet, aceea de a-şi fi pierdut unul din cei trei copii.”
Yadhira Carrillo, una dintre cele patru protagoniste, crede că multe telespectatoare se vor identifica cu personajul interpretat de ea: “Fernanda este mamă singură încă din tinereţe şi de aceea a fost nevoită să muncească mult ca să îşi crească copilul şi să îi ofere o educaţie bună. Pentru că această situaţie este des întâlnită în zilele noastre, cred că telespectatoarele care vor urmări telenovela vor înţelege perfect problemele Fernandei.”
Ludwika Paleta, interpreta Paulinei, a îndrăgit foarte mult rolul său din “Pe cuvânt de femeie”: “Am avut multe de învăţat de la personajul meu. Paulina este o femeie inteligentă, demnă, care ştie ce vrea de la viaţă. Ea renunţă la banii oferiţi de mătuşa sa, care încearcă mereu să o manipuleze, şi preferă să lupte singură pentru a-şi clădi o carieră.“
Rolurile masculine principale sunt interpretate de Juan Soler (Martín), Víctor Noriega (Emanuel), Agustín Arana (Julián) şi Lisardo (Hernán Jil).
Juan Soler este cunoscut publicului din telenovelele de ACASĂ “Suflete pereche”, “Iubire fără de păcat”, “Pariul iubirii” şi “Dragoste nebună”. Actorul care a fost declarat de revista “OK” unul dintre cei mai chipeşi bărbaţi, afirmă: “<< Pe cuvânt de femeie>> este o telenovelă în care conflictele şi situaţiile dramatice se împletesc perfect cu iubirea şi pasiunea. Telespectatorii vor înţelege prin această poveste impresionantă felul în care iubesc femeile.”
Actorul Víctor Noriega, care a lucrat timp de 4 ani în Miami şi este cunoscut telespectatorilor ACASĂ din telenovelele “Femei înşelate”, “Intrusa”, “Între iubire şi ură”, “Amazoana”, “Suflete pereche” şi “Peregrina” s-a întors în Mexic pentru filmările la “Pe cuvânt de femeie” şi mărturiseşte: “Emanuel este un personaj negativ, dar interesant şi imprevizibil, cu totul diferit de rolurile pozitive pe care le-am interpretat până acum."
Agustín Arana, cunoscut din telenovelele “Salomé”, “Îngerul nopţii” şi “Iubire târie” interpretul lui Julián Medina, declară: “Am învăţat din acest rol că de multe ori bărbaţii fac alegeri greşite şi preferă o femeie care doar aparent le oferă ceea ce au nevoie. Abia mai târziu ei îşi dau seama că au renunţat la mult şi au câştigat puţin.”
“Pe cuvânt de femeie” este povestea de viaţă a patru femei puternice şi ambiţioase: Vanesa (Edith González), Fernanda (Yadhira Carrillo), Paulina (Ludwika Paleta) şi Matilde (Lidia Ávila), care îşi deschid împreună o casă de producţie şi realizează o emisiune specială pentru femei. Ele se luptă cu prejudecăţile celor din jur pentru a demonstra că o femeie poate fi o mamă şi o soţie dedicată, dar poate avea şi o carieră de succes.
Din 13 septembrie, de la ora 22:15, în fiecare sâmbătă şi duminică, ACASĂ prezintă povestea de iubire a patru femei unite de o frumoasă prietenie şi o puternică dorinţă de autodepăşire.
06:00 | Flori insangerate S2 120 min
|
---|---|
08:00 | Speranta si mandrie 60 min
|
09:00 | Trei surori S3 60 min
|
10:00 | Dragoste de neinvins 60 min
|
11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
12:00 | Dreptul la iubire 60 min
|
13:00 | Vise desenate 60 min
|
14:00 | Dallas 60 min
|
15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
16:00 | Fata cu ochi de onix 60 min
|
17:00 | Dragoste amara 120 min
|
19:00 | Flori insangerate S2 120 min
|
21:00 | Speranta si mandrie 60 min
|
22:00 | Dallas 60 min
|
23:00 | Trei surori S3 60 min
|
00:00 | Dreptul la iubire 60 min
|
01:00 | Flori insangerate S2 120 min
|
03:00 | Leylifer 120 min
|
05:45 | Flori insangerate S2 135 min
|