Poate ca Agentia Nationala de Integritate se va uita pana si in cuptor dupa averea lui Adrian, caci se pare ca autoritatile sunt cu ochii pe toate activitatile profesionale si extraprofesionale ale consilierului local din Stefanestii de Jos.
Pe langa faptul ca Adrian ar fi omis sa treaca in declaratia de avere o suta de mii de euro, acestia au constatat si ca ar fi facut in ultimii doi ani doua tranzactii bancare in valoare de aproape 800.000 de euro.
Potrivit ANI, aceste tranzactii sint "suspecte" si il incadreaza pe Adi Minune in prevederile legii care se ocupa de prevenirea spalarii de bani si de combaterea finantarii actelor de terorism. Adrian sustine ca banii ii vin din muzica, dar, pe langa cantari, artistul mai are si alte venituri.
Ziarele au scris ca acesta ar fi administrator la doua firme, ca ar detine un club in Stefanesti, in care ar fi investit 300.000 de euro, ca ar avea cinci vile in Stefanesti si multe alte terenuri.
La capitolul masini, pe lista ar aparea numai marci de lux: Porsche, BMW, Mercedes. Vacantele si le-ar face numai prin tari straine, Franta si Italia fiind locatiile preferate. Iata ce spune consilierul local Simionescu, vedeta manelelor, despre cat poate castiga intr-o singura zi.
Adrian nu este singurul cantaret al genului care isi permite luxul unui bolid sau al unei case somptuoase. Nicolae Guta e Regele Manelelor, dar e rege si in Petrosani. Acolo detine mai multe vile, facute dupa gustul dumnealui. Ar avea vila si in Damaroaia, dar si apartamente prin cartierul Alba Iulia din capitala. Numai vila facuta cadou la nunta fetei l-ar fi costat 250.000 de euro.
Guta spune ca tot ce face, face pentru familia lui. Domnul Guta nu a facut o pasiune pentru masinile de lux. La fel ca presedintele Basescu, prefera marca autohtona. Florin Salam nu e insa de aceeasi parere. Acestuia ii place sa investeasca in multi cai putere. Drept dovada, de curand si-a achizitionat un Audy R8 Spyder, ce ar costa in jur de 170.000 de euro. Si despre Salam s-a scris ca ar avea propria firma ce i-ar aduce profit. Nu stim cat de mult se implica in alte afaceri, dar e clar ca la muzica nu renunta prea curand.
Dedicatii inca se mai fac, nuntile si botezurile inca se mai tin, deci banii vor veni in continuare pentru manelistii de top. Se aude ca Adrian Minune, Guta si Florin Salam ar fi cei mai bine platiti. Onorariul acestora situandu-se intre 5000 si 7000 de euro pe o nunta sau chiar 3000 de euro pe o singura ora de cantare.
Impresarul de manele Dan Bursuc si-a construit o avere tot din muzica. Acesta investeste bani in hobby-ul sau: colectioneaza masini de lux. Lumea spune ar fi platit aproape o suta de mii de euro pentru ultima piesa de colectie, un Mercedes Seria S, cu dotari speciale. Pe langa un sistem performat cu infrarosii, masina mai are un sistem de televiziune propriu si ... plafon transparent. Impresarul a investit si in vila in care locuieste cu familia lui. A decorat-o dupa propriul gust: antichitati, scari impodobite cu piele de caprioara si o gradina cu cascade si cu plante luxuriante.
Manelistii se declara familisti convinsi. Tot ce fac, fac pentru copii si sotii. Adi de la Valcea e un alt cantaret de manele caruia lumea spectacolului i-a adus, de-a lungul timpului, o avere impresionanta. Banii castigati i-a investit intr-o casa frumoasa si masini puternice: Lamborghini si Mercedes.
06:00 | Flori insangerate 120 min
|
---|---|
08:00 | Capcana razbunarii 60 min
|
09:00 | Familia 60 min
|
10:00 | Drumul catre tine 60 min
|
11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
12:00 | Amor real 60 min
|
13:00 | Evadatele 120 min
|
15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
16:00 | Fata cu ochi de onix 60 min
|
17:00 | Sub semnul iubirii 120 min
|
19:00 | Flori insangerate 120 min
|
21:00 | Capcana razbunarii 60 min
|
22:00 | Familia 60 min
|
23:00 | Indragostiti din interes 60 min
|
00:00 | Amor real 60 min
|
01:00 | Capcana razbunarii 60 min
|
02:00 | Inima nu minte 195 min
|
05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
06:00 | Flori insangerate 120 min
|