Adelina Pestritu, fosta doamna Varciu, a dat jos textila pentru ca toata lumea sa poata admira ceea ce numai sotul ei avusese ocazia pana atunci. La inceput in lacrimi, apoi cu zambetul pe buze. In cazul ei nu se poate vorbi in mod special de un stil vestimentar pentru ca, de cand a revenit la numele ei de fata, Adelina este mai mult dezbracata decat imbracata iar piesa de rezistenta a tinutelor ei este formata din doua elemente cu care a inzestrat-o mama natura: sanii. Spun asta pentru ca nici macar atunci cand se imbraca ceva mai consistent, Adelina nu renunta la decolteu. Decolteu si mult albastru este tot ce am retinut din tinuta Adelinei. Albastrul, culoarea pe care privirea o patrunde fara a intalni nici un obstacol.
Albastrul il intalnim si in cazul lui Carmen Negoita, insa aceasta a preferat efectul sau calmant, puritatea si reveria induse de aceasta culoare. Carmen demonstreaza ca exista fashion chiar si dupa divort . Mai mult chiar, divortand, doamna Negoita a inceput sa straluceasca cu adevarat. O prezenta discreta inainte, Carmen s-a transformat intr-o femeie greu de trecut cu vederea. Senzualitatea ei este completata de curajul unei femei libere care simte si interpreteaza intr-o maniera extrem de personala trendurile.
Multa culoare, o doza moderata de extravaganta si mult rafinament. Pentru Amalia Nastase divortul nu a marcat o schimbare de stil. Amalia a fost o doamna si inainte si dupa divort iar gusturile vestimentare au fost intotdeauna constante. Eleganta Amaliei este o stare de spirit in sine. Amalia este poate una dintre putinele femei care stiu sa poarte tocuri. Pantofii extrem de inalti sunt numitor comun pentru toate tinutele doamnei Nastase, fie ele de cocktail, fie ele de zi cu zi. Niciodata tinutele Amaliei nu vor fi nepotrivite pentru evenimentul pe care il onoreaza. Asadar, ca o concluzie facila, am putea spune ca divortul face bine la fashion!
| 06:00 | Iubire si pacat 135 min
|
|---|---|
| 08:15 | Juramant pentru o viata 45 min
|
| 09:00 | Rasarit 60 min
|
| 10:00 | Norocul lui Loli! 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Fructul oprit 60 min
|
| 13:00 | Rasarit 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Soarta nu pune intrebari 60 min
|
| 17:00 | Monteverde 120 min
|
| 19:00 | Iubire si pacat 135 min
|
| 21:15 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 22:15 | Dallas 60 min
|
| 23:15 | Inima nu minte 75 min
|
| 00:30 | Fructul oprit 60 min
|
| 01:30 | Rasarit 60 min
|
| 02:30 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 03:30 | Dallas 60 min
|
| 04:30 | Doctorul casei 45 min
|
| 05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
| 06:00 | Iubire si pacat 135 min
|