Poveştiri de noapte - 17 iunie

Data publicarii: 17 Iunie 2008

Pe stadion, bruneta Florenţa cântă imnul naţional aşa cum a vazut ea că o fac tricolorii: din tot sufletul. Emoţiile sunt însă rapid depăşite atunci când te pricepi la ceea ce faci, aşa că Florenţa dansează extrem de dezinvolt din buricul ei tricolor, cu mintea la victoria mult sperată a fotbaliştilor pe care îi adoră.

Florenţa ştie că olandezii au o echipă bună, dar e convinsă că ai noştri vor face faţă. Ea îi susţine pe toţi, chiar dacă preferatul ei este Mutu, pe care îl apreciază pentru tot ceea ce face, dar mai ales pentru felul în care arată.
Florenţa însă nu-şi doreşte calificarea naţionalei în sferturile de finală numai pentru că îl place pe Mutu. Domnişoara este patriotă până în măduva oaselor. Ştie că România e o ţară binecuvântată şi că o victorie cu Olanda ar face întreaga naţiune fericită.
Ea a făcut pronosticuri legate de scor şi s-a gândit să-i încurajeze pe români dansându-le din buric, purtând culorile drapelului şi cântându-le imnul României.

Program Acasa TV
  • Joi
  • 06:00 Secretul care ne uneste
    120 min
    08:00 Juramant pentru o viata
    60 min
    09:00 La marginea lumii
    60 min
    10:00 Leyla
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Rosalinda
    60 min
    13:00 Domenica
    60 min
    14:00 Dallas
    60 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Sapte pasi catre iubire
    60 min
    17:00 Adevar ascuns
    120 min
    19:00 Secretul care ne uneste
    120 min
    21:00 Juramant pentru o viata
    60 min
    22:00 Dallas
    60 min
    23:00 Un destin la rascruce
    60 min
    00:00 Rosalinda
    60 min
    01:00 Iubirea din mine
    60 min
    02:00 Inimi de cenusa
    135 min
    04:15 Alaca - iubire si tradare
    105 min
    06:00 Secretul care ne uneste
    120 min
Modifică setările cookies