Poveştiri de noapte - 18 iunie

După ce au încurajat cu ardoare echipa naţională în meciurile sale de la Euro, suporterii români, artişti şi oameni de lume, şi-au văzut speranţele şi visurile spulberate de golurile olandezilor.

Ne-am jucat noi cu portocalele, dar ele n-au luat-o deloc în joacă. Treaba a fost serioasă şi olandezii ne-au trimis acasă cât ai spune "2 la 0", chiar în momentul în care ne şi vedeam strângând cupa în braţe.
Suporterii cei mai înfocaţi, cei care au cântat, au dansat şi s-au bucurat de fiecare pasă a lui Chivu, de fiecare şut al lui Mutu şi de fiecare plonjon al lui Lobonţ şi-au văzut toate speranţele năruite. În loc de bal, au ajuns la spital.
Nu barbarii de tirani ne-au adâncit în somnul cel de moarte, ci noi înşine. Şi nu ne-am deşteptat. Rezultatul sec de pe ecran a spus totul despre jocul tricolorilor. Ceea ce nu s-a văzut a fost avalanşa de sentimente şi trăiri ale celor din faţa televizorului.
Meciul cu Olanda a stârnit o efuziune de patriotism rar întâlnită. Românii s-au adunat sub tricolor mai ceva ca la Marea Unire şi şi-au îngăduit să viseze. Şi-au susţinut echipa naţională în fel şi chip, aşa cum au ştiut ei mai bine.
Cântăreţul Alexandru Jidveianu a fost invitat în studioul Poveştirilor şi a comentat înfrângerea pe care au suferit-o fotbaliştii români. El a venit însoţit de colegii săi şi împreună au cântat o melodie compusă special pentru meciul care a avut loc.
Gherghina Stancu a compus chiar şi o odă pentru băieţii de la Euro, care însă n-a funcţionat. Florenţa s-a gîndit că tot ce le lipseşte tricolorilor pentru a obţine victoria este un dans din buric. Dar nici asta nu le-a băgat mingea în poarta olandezilor. A intrat în scenă Ayana, o altă dansatoare orientală, care a combinat buricul dezgolit cu forţa şi tehnica artelor marţiale. Încurajările ei au rămas şi ele fără efect.
Atunci, a intrat în acţiune Mihăiţă, un striper mic la stat, dar mare la sfat. Iar sfatul său a fost exemplificat pe loc cu o demonstraţie de tactică şi strategie fotbalistică. Ai noştri n-au jucat însă cu dăruirea înflăcăratului Mihăiţă.
Când toate acestea au dat greş, au apărut cele care i-au susţinut şi care ar fi putut să zdrobească echipa Olandei cu o singură bătaie de gene, cu o singură privire galeşă, cu o singură pulpiţă dezgolită.
N-a ţinut nici figura cu seducţia. Olanda a rămas pentru ai noştri o nucă tare de spart. Până şi prăjitura tricoloră a Ralucăi Bejinaru le-a căzut mai bine portocaliilor decât alor noştri. Dumnezeu a fost şi el suporter olandez, chiar dacă Simona Blechschmidt a încercat să-i întoarcă faţa spre noi.
Emoţiile au crescut şi au ajuns până la cer în timpul meciului. Acordeonistul Nicu Teişanu şi-a adunat întreaga familie şi le-a ţinut pumnii strânşi tricolorilor. Pe măsură ce timpul trecea, Nicu simţea că ceva nu mergea aşa cum trebuie. După primul gol al olandezilor, Nicu încă mai spera într-o minune.
Finalul a venit implacabil, România a fost eliminată, iar patriotismul nostru a rămas nesatisfăcut. Cu toate astea, speranţa şi optimismul nu au murit chiar de tot.